Vestea momentului în România! Se întâmplă chiar în această seară. S-a aflat ce face Klaus Iohannis (SURSE)

Sursa: Administrația Prezidențială

Președintele României, Klaus Iohannis, are vineri o întrevedere la Paris cu președintele francez Emmanuel Macron. Iohannis se află în Franța cu ocazia participării sale la cea de-a V-a ediție a Forumului pentru Pace de la Paris, care se desfășoară vineri și sâmbătă la Palatul Brongniart.

Întâlnire Iohannis – Macron

Preşedintele Klaus Iohannis are, vineri, la Palatul Elysee, o întâlnire bilaterală cu omologul francez, Emmanuel Macron, în marja participării la Forumul pentru Pace de la Paris.

Surse oficiale au declarat pentru Agerpres că discuţiile vor viza aderarea României la spaţiul Schengen, situaţia din Ucraina, relaţia bilaterală şi prezenţa militară a trupelor franceze în ţara noastră.

Preşedintele Klaus Iohannis participă la cea de-a V-a ediţie a Forumului pentru Pace de la Paris, care va avea loc vineri şi sâmbătă la Palatul Brongniart.

Klaus Iohannis, la cea de-a V-a ediție a Forumului pentru Pace de la Paris

Amintim că, președintele României a avut vineri, 11 noiembrie 2022, o întrevedere cu Președintele Republicii Macedonia de Nord, Stevo Pendarovski, în marja participării la Forumul pentru Pace de la Paris.

Klaus Iohannis participă la cea de-a V-a ediție a Forumului pentru Pace de la Paris, care are loc în perioada 11-12 noiembrie 2022. Sub tematica depășirii crizelor multiple actuale, care au efecte sistemice asupra comunității internaționale, dezbaterile din cadrul Forumului vor fi dedicate unor subiecte de interes major pe agenda internațională, precum conflictele geopolitice cu consecințe globale, agravarea schimbărilor climatice, succesiunea valurilor pandemiei de COVID-19, creșterea inegalităților sociale.

Discuții cu președintele Republicii Macedonia de Nord

În cadrul întâlnirii cu președintele Republicii Macedonia de Nord, Iohannis a apreciat nivelul foarte bun al relațiilor dintre cele două țări, precum și perspectivele de dezvoltare ale acestora, încurajând continuarea intensificării dialogului bilateral înregistrat în ultimii ani, atât în plan politic, cât și la nivel sectorial, cu accent pe domeniul economic și al investițiilor.

În cursul discuțiilor, Klaus Iohannis a reconfirmat sprijinul ferm al României pentru parcursul european al Republicii Macedonia de Nord, salutând deschiderea recentă a negocierilor de aderare a acestui stat la Uniunea Europeană. Totodată, președintele României a arătat că țara noastră este pregătită să împărtășească experiența acumulată în procesul aderării la Uniunea Europeană, inclusiv prin acordarea de expertiză în domenii tehnice, de specialitate, precum gestionarea situațiilor de urgență sau protecția civilă.

La rândul său, președintele Stevo Pendarovski a mulțumit pentru sprijinul constant al României în susținerea parcursului european al Republicii Macedonia de Nord, precum și pentru colaborarea foarte bună în cadrul NATO a celor doi aliați.