Este vorba despre recensământul populației României. Autoritățile au decis că este mai bine ca recensământul să nu aibă loc anul acesta, deoarece multe persoane sunt în izolare sau în carantină instituționalizată și recenzorii s-ar putea îmbolnăvi ușor, spun reprezentanții Institutului Național de Statistică.

„Nu era indicat ca în această etapă să mergem, chiar și la o mică parte din populație să culegem aceste date pe teren la ușa fiecărei locuințe”, a explicat Andrei Tudorel, președintele INS România, conform digi24.ro

Recensământul populației României

Numărarea locuitorilor din România va avea loc în luna iunie, anul viitor. Trebuie menționat că datele vor fi colectate online pentru prima dată.

În prima etapă vor fi colectate date personale ale populației din diverse surse. În a doua etapă oamenii vor fi invitați să acceseze o platformă online unde să completeze date personale precum religia. În mediul rural oamenii vor fi ajutațo de primării. Ultima etapă este cea în care, cei care nu au completat datele pe internet vor fi contactați la domiciliu.

„Dacă până acum se apela la formulare scrise și recenzorul completa datele capului gospodăriei, și era o a doua etapă transcriere în baza de date, de data aceasta recenzorul vine cu o tabletă”, a declarat Vladimir Alexandrescu, purtător de cuvânt INS.

Trebuie menționat că s-au făcut mai multe analize pentru a vedea dacă oamenii preferă varianta online, înainte ca proiectul să fie aprobat. Tinerii, în special, au răspuns în proporție mare că preferă recensământul pe internet. Totuși, unele persoane nu sunt de acord cu noua metodă.

Există și localități unde autoritățile așteptau recensământul de anul acesta. Popești Leordeni, de exemplu, este în carantină deși numărul de locuitori este aproape triplu, spune administratorul orașului.

„Noi ne raportăm la această populație de 42.000 de locuitori. Situația reală noi ne-am calculat și sărim de 115.000, 120.000 și ne-am raportat la o medie națională pe țară pe locuințe colective și gospodării”, spune Alin Todireanu, administrator public al Popești-Leordeni.