Vestea momentului pentru angajații din România. Guvernul ia măsuri în cazul în care țara noastră va fi lovită de valul cinci al pandemiei de COVID. În aceste condiții, autoritățile vor să vină, din nou, în ajutorul persoanelor afectate care vor fi obligate nu mai lucreze din cauza restricţiilor impuse.
Toată lumea așteaptă să vadă când va fi lovită România de valul 5 al pandemiei. În timp ce specialiștii avertizează zilnic că acesta este inevitabil a se produce cât de curând, Guvernul Nicolae Ciucă s-a pregătit să ia măsuri concrete. Pe masa Executivului se află o acțiuni de ajutor pentru populație.
O astfel de măsură a fost anunțată de secretarul de stat în Ministerul Muncii, Cristian Vasilcoiu. Acesta a anunțat că, luni, s-a hotărât ca, în cazul în care România va fi lovită de un eventual val 5 al pandemiei, să se acorde, din nou, posibilitatea introducerii angajaților în șomaj tehnic decontat de stat.
„Astăzi, la Guvern, în cadrul unei întâlniri de lucru a cărei temă a fost identificarea de soluții pentru contracararea efectelor unui eventual val cinci al pandemiei s-a decis ca, pe linia Ministerului Muncii, să se acorde, din nou, posibilitatea introducerii angajaților în șomaj tehnic decontat de stat”, a afirmat Vasilcoiu.
În acest sens, Guvernul ar urma să contureze o Ordonanță de Urgență care să reglementeze șomajul tehnic în 2022.
Cine beneficiază de șomajul tehnic
La şedinţa Guvernului la care a făcut trimitere Vasilcoiu au participat miniștri și reprezentanți ai ministerelor Sănătății, Finanțelor, Justiției, Educației, Muncii, precum și șeful DSU. În cadrul întâlnirii a fost prezentată evoluția pandemiei în țară și la nivelul Uniunii Europene, fiind evidențiate o serie de măsuri avute în vedere în funcție de această situație, care să protejeze sănătatea românilor și să permită continuarea funcționării școlilor, precum și a sectoarelor economice. Continuarea vaccinării a fost subliniată ca fiind cea mai sigură soluție de protejare a vieții și sănătății românilor față de formele grave de îmbolnăvire generate de SARS-CoV-2.
Trebuie amitit că măsura șomajului tehnic a fost folosit și în trecut de Guvernul Orban, tot în plină pandemie de COVID. Șomajul tehnic este dat românilor care și-au pierdut locul de muncă din cauza pandemiei de coronavirus.
Câți bani vor primii angajații
Legea în vigoare arată că pentru perioada suspendării temporare a contractului individual de muncă, din inițiativa angajatorului, în timpul stării de alertă, ca urmare a efectelor produse de coronavirusul SARS-CoV-2, indemnizațiile de care beneficiază salariații se stabilesc la 75% din salariul de bază corespunzător locului de muncă ocupat și se suportă din bugetul asigurărilor pentru șomaj, dar nu mai mult de 75% din câștigul salarial mediu brut prevăzut de Legea bugetului asigurărilor sociale de stat.
De asemenea, proiectul guvernamental mai arată că de șomaj tehnic beneficiază și angajații a căror activitate a fost întreruptă temporar, total sau parțial, în contextul creșterii incidenței răspândirii coronavirusului SARS-CoV-2 și al măsurilor pentru diminuarea impactului tipului de risc prevăzute de hotărârile Guvernului pentru prelungirea stării de alertă pe teritoriul României.
Mai mult decât atât, indemnizația de șomaj va fi oferită și salariaților a căror activitate a fost suspendată ca urmare a anchetei epidemiologice efectuate de direcțiile de sănătate publică județene, respectiv a municipiului București, cu excepția salariaților aflați în concediu medical și care primesc indemnizația de asigurări sociale aferentă.