Un nou regulament privind gestionarea locurilor de parcare de reşedinţă a fost aprobat marţi de către Consiliul Local al Sectorului 3, oferind posibilitatea ocupării unui al doilea loc pentru proprietarii apartamentelor cu minim trei camere.

Decizie pentru cei care au apartamente cu 3 camere

Potrivit referatului de aprobare, regulamentul din 2018 a fost modificat în baza solicitărilor venite de la cetăţeni, dar şi pentru a fi în concordanţă cu implementarea unui nou sistem de atribuire şi gestionare a locurilor de parcare, prin Sistemul Informatic Geografic (GIS).

Regula generală constă în atribuirea unui singur loc pentru fiecare adresă de domiciliu/reşedinţă/sediu social sau punct de lucru. Totuşi, în situaţiile în care rămân locuri disponibile după prima etapă de atribuire, vor putea solicita un al doilea loc persoanele fizice care au adresa într-un apartament de minim trei camere, precum şi persoanele juridice care îşi desfăşoară activitatea într-un imobil cu suprafaţă mai mare de 100 de metri pătraţi. Persoanele juridice care îşi desfăşoară activitatea într-un imobil cu o suprafaţă mai mare de 300 de metri pătraţi vor putea solicita două locuri de parcare.

Atribuirea locului de parcare de reşedinţă se obţine doar pentru autovehicule a căror masă totală autorizată este mai mică de 3,5 tone.

Atribuirea se va face doar persoanelor fizice/juridice care fac dovada că au domiciliu/reşedinţa/sediul social în Sectorul 3. De asemenea, atribuirea locurilor de parcare se face doar pentru persoanele care figurează în evidenţele fiscale ale Direcţiei Generale Impozite şi Taxe Locale Sector 3, fără debite restante.

Codul de parcare din care face parte locul de parcare pentru care s-a depus solicitarea trebuie să fie la maxim 100 de metri faţă de adresa de domiciliu sau sediul social.

Se aplică doar dacă rămân locuri disponibile

Procedura de atribuire a locurilor de parcare de reşedinţă se va face online, prin intermediul Sistemului Informatic de Gestionare a Parcărilor (aflat pe site-ul Primăriei Sectorului 3) în două etape. Persoanele care nu deţin infrastructura informatică vor putea înregistra cererile la sediul primăriei din Calea Dudeşti nr. 191.

În cazul în care după prima etapă rămân locuri disponibile, acestea vor putea fi alocate prin repartizare directă (fără licitaţie publică) sau prin repartizare prin licitaţie publică cu strigare.

Taxa de parcare este tariful de bază pentru parcările de reşedinţă, stabilit de Consiliul General al Capitalei. Dacă parcarea a fost atribuită prin licitaţie publică cu strigare, utilizatorul va achita tariful licitat. Acest tarif va fi achitat o singură dată, în anul în care are loc licitaţia, urmând ca în anul următor licitaţiei să fie achitată taxa anuală de parcare stabilită de CGMB.

De luni până vineri, de la ora 8,00 până la ora 22,00, pe un loc de parcare va putea parca orice persoană care tranzitează zona, în cazul în care locul de parcare este liber, cu condiţia afişării la loc vizibil a unui număr de telefon şi a eliberării locului respectiv în maxim 15 minute de la momentul contactării. Nerespectarea se sancţionează cu ridicarea autovehiculului, în urma constatării organelor competente.

De luni până vineri, de la ora 22,00 până la ora 8,00, precum şi sâmbătă şi duminica şi în timpul sărbătorilor legale locul de parcare aparţine exclusiv celui care deţine autorizaţia de parcare.

Anul trecut au rămas peste 7.000 de locuri de parcare neatribuite

Autorizaţiile de parcare sunt valabile 12 luni, iar pentru prelungirea valabilităţii, posesorii au obligaţia de a-şi actualiza documentele în termen de maxim 90 de zile de la expirarea celor 12 luni. Autorizaţiile de parcare vor fi eliberate în format electronic semnate digital şi vor fi transmise pe adresele de e-mail. Eliberarea în format fizic, pentru cei care nu deţin adresă de e-mail, se va putea face la Registratura primăriei.

Autorizaţiile eliberate începând cu anul 2021 până la data intrării în vigoare a noului regulament rămân valabile, dacă utilizatorii îndeplinesc condiţiile prevăzute în regulament. Posesorii autorizaţiilor emise înainte de anul 2021 vor avea la dispoziţie 30 de zile în vederea actualizării, prin intermediul GIS. În caz contrar, valabilitatea autorizaţiilor va înceta, fără transmiterea unei notificări prealabile.

Pe 8 iunie, primarul Sectorului 3, Robert Negoiţă, anunţa proiectul noului regulament, menţionând că aceasta vizează alocarea unui al doilea loc de parcare.

„După ce am parcurs procedura de atribuire anul trecut, am rămas cu peste 7.000 de locuri de parcare neatribuite şi ne dorim ca şi acestea să fie atribuite, nu de alta, dar cineva să se poată bucura de ele în mod oficial, în mod legal. În consecinţă, încercăm să dăm posibilitatea şi celui de al doilea loc pentru apartamentele care au mai mult de trei camere şi relocarea s-o reglementăm mai bine şi, mai ales, pentru cei care ocupă locul de parcare plătit şi nu lasă număr de telefon în parbriz, aşa cum prevede regulamentul, prevedem acum mult mai clar că maşina poate fi ridicată”, a transmis Negoiţă.