Fostul director al RADET, Radu Opaina, a declarat că la iarnă se vor dubla costurile legate de încălzirea din apartamente față de anul trecut.
Prețuri duble la iarnă pentru încălzire
„Asta este o altă latură a nenorocirilor (plata întreținerii – n.r.). Vor avea căldură unii, vor avea apă caldă, dar prețurile, costurile, vor fi duble”, a declarat Radu Opaina, potrivit Gândul.
De asemenea, consilierul general la Primăria Capitalei, Marius Pavel, a vorbit la rândul său despre aceste costuri. În opinia sa, prețurile pentru căldură la iarnă vor fi „mai mult decât duble”.
„Vor fi mai mult decât duble (prețurile – n.r.), de două ori jumătate, a crescut prețul. La 1 aprilie, la propunerea primarului general, a fost crescut prețul gigacaloriei de 2,5 ori, care s-ar putea să crească. Așa că, declarația primarului general că nu crește prețul gigacaloriei este o mică minciună, ca să o definesc foarte blând”, a declarat și Marius Pavel.
Mai exact, Radu Opaina spune că pentru un apartament de trei camere se vor plăti 1.000 de lei pe lună.
„Trei camere, trei persoane, standard, dacă plăteai anul trecut cinci milioane, cinci milioane cinci sute (550 lei – n.r.), acum se plătește undeva la zece milioane (1.000 de lei – n.r.)”, a declarat Radu Opaina.
Subvențiile PMB pentru termoficare s-au dublat
În acest context, menționăm că primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, a atras atenţia asupra faptului că PMB va plăti în acest an 1,5 miliarde de lei subvenţii pentru termoficare, în condiţiile în care în perioada 2011-2020 achita sub 700 de milioane de lei, iar în 2021 suma a ajuns la 950 de milioane de lei.
Edilul general a declarat că Primăria Capitalei îşi va plăti în acest an datoriile către Termoenergetica, aşa cum a făcut-o şi în anul 2021. El a arătat însă că Municipalitatea nu va putea achita şi alte 600-650 de milioane de lei care s-au acumulat în ultimii trei ani, reprezentând diferenţă de tarif între preţul real de furnizare a gigacaloriei şi preţul pe care îl stabileşte ANRE.
„Noi o să ne stingem datoriile către Termoenergetica până în decembrie, aşa cum am făcut-o şi în 2021, primul an în care s-a întâmplat lucrul acesta. Dar există acea diferenţă de tarif între preţul real de furnizare al gigacaloriei, cu toate pierderile, şi preţul pe care îl stabileşte ANRE.
Această diferenţă de tarif este de ordinul 120 de milioane de lei în 2020, 240 de milioane în 2021 şi nu e calculată în 2022, pentru că trebuie făcut bilanţul energetic, dar o să fie undeva la 300 de milioane de lei. Aceste aproximativ 600-650 de milioane de lei, dacă vrea, Consiliul General le poate recunoaşte. Eu mi-aş dori să vrea, dar pentru asta trebuie să aibă şi banii şi acesta este motivul pentru care am făcut, încă din octombrie anul trecut, solicitări către Guvern pentru a ne ajuta.
Pentru că Primăria Capitalei, ca subvenţie, în 2011-2020 în medie a plătit sub 700 de milioane de lei. În 2021 a plătit 950 de milioane de lei şi în 2022 va plăti cu totul undeva la 1,5 miliarde lei. De la 700 de milioane la 1,5 miliarde e deja o diferenţă foarte mare, iar ca să ajungi la 2 miliarde nu se poate. Şi atunci e nevoie de sprijin guvernamental”, a spus edilul general.