Ludovic Orban a explicat recent că nu este de acord ca persoanele care au atins vârsta de pensionare și care desfășoară în continuare activitatea profesională, să fie scutite de taxe. Conform celor spuse de către șeful PNL, trebuie asigurată o egalitate de tratament.
Vestea momentului pentru cei care ies la pensie! Orban a spus clar
Orban a explicat că și persoanele care au vârsta de pensionare trebuie să plătească impozite cât timp solicită să-și continue activitatea.
„Atâta timp cât înregistrezi venituri trebuie să plătești impozite, chiar dacă ai vârsta de pensionare. Pentru că ești în activitate. Atâta timp cât aceste persoane care solicită să-și continue activitatea, deci este vorba despre un drept al persoanei respective.
E foarte important ca sistemul fiscal să fie așezat pe principii foarte clare. Trebuie asigurată o egalitate de tratament al cetățeanului din punct de vedere fiscal”, a declarat Ludovic Orban.
Numărul mediu de pensionari, în scădere cu zeci de mii de persoane
Datele Institutului Naţional de Statistică (INS) arată că numărul mediu de pensionari înregistrat anul precedent în România este de 5,128 milioane de persoane, în scădere cu 29.000 faţă de 2019.
Pensia medie lunară a fost de 1.500 de lei, în creştere cu 16,1%, de la an la an, arată datele Institutului Naţional de Statistică (INS).
Totodată, numărul mediu de pensionari de asigurări sociale de stat a fost de 4,675 milioane de persoane, în creştere cu 3.000 de persoane faţă de anul precedent.
Pensia medie de asigurări sociale de stat a fost de 1.450 de lei, iar raportul dintre pensia medie nominală netă de asigurări sociale de stat pentru limită de vârstă cu stagiu complet de cotizare (fără impozit şi contribuţia de asigurări sociale de sănătate) şi câştigul salarial mediu net a fost de 52,0% (comparativ cu 48,4% în anul precedent).
Indicele pensiei medii reale faţă de anul precedent calculat ca raport între indicele pensiei nominale pentru calculul pensiei reale şi indicele preţurilor de consum a fost de 112,2%.
Comparativ cu anul precedent, numărul mediu de pensionari a scăzut cu 29.000 de persoane, iar cel al categoriei aparţinând asigurărilor sociale de stat a crescut cu 3.000. Pensia medie lunară şi pensia medie de asigurări sociale de stat au crescut comparativ cu acelaşi an, cu 16,1%, respectiv cu 16,3%.
Pensionarii de asigurări sociale deţin ponderea majoritară (99,98%) în numărul total de pensionari. Pensionarii de asigurări sociale de stat reprezintă 91,18% în totalul celor de asigurări sociale, arată Institutul Național de Statistică.
Sursa foto: INQUAM Photos, Sabin Cirstoveanu