Vestea momentului pentru şoferii din România! O autostradă se deschide chiar de Paşti. Anunţul oficial a venit de la Guvern. Ministrul Transporturilor, Cătălin Drulă, spune că de Paşte se va putea circula fără restricţii pe autostrada A2 între Bucureşti şi Fundulea.
Aşteptarea a luat sfârşit pentru mii de şoferi din România. Se va putea circula pe o autostradă fără restricţii, chiar începând de Paşte.
Autostradă fără restricţii de Paşte
De Paşte se va putea circula fără restricţii pe autostrada A2 între Bucureşti şi Fundulea, a anunţat ministrul Transporturilor şi Infrastructurii, Cătălin Drulă.
„S-a tras tare în ultimele zile la lucrările de reabilitare a autostrăzii A2 Bucureşti – Fundulea, pentru ca weekendul viitor, de Paşte, să se poată circula fără restricţii pe acest sector.
Echipele din CNAIR au fost zilnic în teren, iar colegul meu, secretarul de stat Cosma Horatiu, s-a asigurat că graficele accelerate de lucru se respectă. Până miercuri ar trebui să fie gata şi marcajele şi circulaţia, redeschisă complet pe două sensuri între Bucureşti şi Fundulea”, a scris duminică, pe o reţea de socializare, Cătălin Drulă.
Lucrări de reabilitate pe 24 de kilometri
Ministrul Transporturilor a precizat că lucrările de reabilitare pe cei 24 km au presupus frezarea pe 8 cm a dalelor de beton, reparaţii la îmbinările plăcilor, apoi un strat de 2 cm de mortar şi un strat de 6 cm de asfalt.
„Mai rămân aproximativ 3 km de reabilitat la toamnă, dar până atunci traficul se va desfăşura normal pe ambele sensuri”, a subliniat Cătălin Drulă.
Aceasta a menţionat şi faptul că, începând din februarie, se lucrează şi la reabilitarea podului dunărean de la Cernavodă, pod construit în anii ’80.
„Unul dintre sensuri este închis pentru aceste lucrări, dar de la 1 iunie se va redeschide, pentru ca pe perioada estivală să nu existe gâtuiri de trafic. Lucrările vor fi apoi reluate în toamnă”, a mai scris ministrul Transporturilor pe reţeaua de socializare.
Cu toate acestea, în weekendul viitor, de Paşte, rămâne această restricţie la Cernavodă, cu traficul deviat. „Colegii mei au discutat şi cu Poliţia Rutieră pentru a lua toate măsurile necesare, astfel încât disconfortul produs de şantierul de la Cernavodă să fie minimizat”, a spus Cătălin Drulă.