Prim-ministrul Nicolae Ciucă a declarat, vineri, 11 noiembrie, că estimările Comisiei Europene cu privire la îmbunătăţirea substanţială a perspectivei de creştere economică a României, de la 3,9% la 5,8% în 2022, oferă investitorilor români şi străini mai multă încredere cu scopul de a acționa în acest sens.
„Estimările Comisiei Europene privind îmbunătăţirea substanţială a perspectivei de creştere economică a României, de la 3,9% la 5,8% în acest an, oferă un plus de încredere investitorilor români şi străini. Faptul că într-un an atât de complicat, România a reuşit să-şi păstreze atractivitatea ca destinaţie de business, este datorat, în mare măsură, curajului dovedit de antreprenori şi capacităţii lor de a se adapta permanent”, a relatat şeful Executivului pe pagina sa de Facebook.
PNRR a avut o contribuție definitorie
Premierul arată că ”o contribuţie definitorie o au investiţiile private şi publice, respectiv liniile de finanţare deschise din fondurile naţionale şi europene, inclusiv prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă, precum şi măsurile guvernamentale prin care am preluat presiunea creşterii preţurilor la energie”.
În continuare, Nicolae Ciucă a explicat că „soluţiile pe termen scurt şi mediu, precum cele de plafonare şi compensare a preţurilor, adaptate inclusiv prin deciziile stabilite astăzi în Guvern, sunt complementare celor pe termen lung, ce tind spre obiectivul nostru de atingere a independenţei energetice. Finanţarea recent obţinută pentru realizarea reactoarelor 3 şi 4 de la Centrala nuclearelectrică de la Cernavodă se adaugă celorlalte investiţii de anvergură pentru creşterea capacităţii de producţie energetică a României.”
Premierul spune că avansând într-un rit alert în domeniile economic şi social, putem ajunge la progres şi dezvoltare
„Prognoza de toamnă a Comisiei Europene publicată astăzi semnalează însă şi provocările pe care le avem în perspectiva următorilor ani pentru a reuşi să menţinem un ritm constant de creştere economică. Menţinerea volumului consistent al investiţiilor şi orientarea lor către cercetare-inovare-dezvoltare, către sectoare care produc valoare adăugată, aliniate strategiilor europene de dezvoltare, sunt pe lista priorităţilor noastre.
Adăugăm măsurile de îmbunătăţire a calităţii vieţii şi sprijinirea celor mai vulnerabili, crearea de noi locuri de muncă şi creşterea veniturilor cetăţenilor pentru că doar avansând în acelaşi rit în domeniile economic şi social, putem ajunge la progres şi dezvoltare.”, a precizat premierul Nicolae Ciucă.