Alina Gorghiu a declarat, miercuri, 23 noiembrie, că Guvernul trebuie să prioritizeze politicile care sprijină femeile în câmpul muncii, motiv pentru care a fost lansat un program de finanțare nerambursabilă pentru femei antreprenor.
Alina Gorghiu anunță că în România se vor introduce cotele de gen în legislația electorală
Președintele interimar al Senatului, Alina Gorghiu, a participat la Gala ”Topul Național al Firmelor”, acolo unde a declarat că este nevoie să se acționeze în mai multe direcții pentru ca inegalitatea economică de gen din România să fie redusă, subliniind că acest lucru nu se va realiza automat.
Pe acest fond, liberala a anunțat că Guvernul a lansat un program de finanțare nerambursabilă pentru femeile antreprenor. Acest program va dura cinci ani și are un buget de un miliard de lei.
„Reducerea inegalităţii economice de gen în România nu se va realiza automat. Trebuie acţionat pe mai multe fronturi – pe de o parte firmele trebuie să ia măsuri, dar şi Guvernul trebuie să prioritizeze politicile care sprijină femeile în câmpul muncii. Nu este întâmplător faptul că Guvernul Ciucă a lansat, în acest an, programul de finanţare nerambursabilă pentru femei antreprenor! Programul se va desfăşura pe durata a 5 ani şi are un buget total de u miliard de lei. În tot acest interval, se estimează că vor fi ajutate 5 mii de femei antreprenoare. În Parlament avem discuţii şi proiecte de lege pe circuit pentru a introduce cotele de gen în legislaţia electorală, dar şi de la nivel european, au venit recent veşti bune”, a declarat Alina Gorghiu, miercuri, 23 noiembrie.
S-a adus în discuție și directiva ”Femei în consiliile de administrație”
Nu în ultimul rând, președintele interimar al Senatului, Alina Gorghiu, a adus în discuție o directivă recent adoptată de către Parlamentul European, fiind vorba despre directiva ”Femei în consiliile de administrație”.
„După 10 ani de amânări, Parlamentul European a adoptat Directiva „Femeile în consiliile de administraţie”. Se va garanta că cel puţin 40% din posturile de administrator neexecutiv sau 33% din toate posturile de administrator sunt ocupate de femei. Directiva se aplică în companiile listate cu peste 250 de angajaţi. Şi vrea să rezolve problema subreprezentării femeilor până în iunie 2026. Prin urmare, ştim unde suntem, ştim ce avem de făcut, de noi depinde să ne îndreptăm în direcţia cea bună! În finalul intervenţiei, permiteţi-mi să vă mulţumesc pentru ceea ce faceţi pentru societatea românească, să vă felicit pentru activitatea din acest an şi să vă urez un 2023 mai predictibil şi mai plin de succes”, a fost mesajul Alinei Gorghiu.