„Putin va putea sărbători, pentru că va fi prima dată când unitatea Uniunii Europene va fi ruptă”
Absenţa unui embargo asupra petrolului rusesc în viitorul pachet de sancţiuni al UE împotriva Moscovei ar constitui o ruptură a unităţii europene în susţinerea faţă de Kiev, a declarat vineri şeful diplomaţiei ucrainene, Dmitro Kuleba, relatează AFP.
„Dacă acest pachet este adoptat fără un embargo asupra petrolului, cred că preşedintele Putin va putea sărbători, pentru că va fi prima dată când unitatea Uniunii Europene va fi ruptă din cauza poziţiei unei singure ţări, Ungaria”, a spus Kuleba, invitat la o reuniune a şefilor diplomaţiilor din G7 de la Wangels, în nordul Germaniei.
Budapesta consideră derogarea insuficientă
Propunerea înaintată miercurea trecută de Bruxelles Celor 27 prevede o încetare a importurilor de ţiţei rusesc în termen de şase luni şi de produse rafinate, în special motorină, până la sfârşitul lui 2022.
Ţară dependentă de achiziţiile de hidrocarburi din Rusia, Ungariei i s-a propus o derogare, dar a considerat-o insuficientă.
Spunând că Bruxellesul a depăşit o „linie roşie”, premierul naţionalist Viktor Orban respinge astfel actuala variantă a sancţiunilor, care necesită unanimitatea celor 27 state din UE.
Kuleba a considerat argumentele economice invocate de Budapesta puţin convingătoare. „Vedem că există mai multe argumente politice decât economice în poziţia Ungariei„, a afirmat el.
Un veto al Ungariei care să împiedice instituirea embargoului „ar provoca multe pagube Uniunii Europene” şi ţările sale membre „trebuie să facă totul pentru a-l evita”, a mai spus el.
Ungaria solicită soluții Uniunii Europene
Amintim că, Ungaria a majorat miercuri miza în discuţiile cu privire la sancţiunile împotriva petrolului rusesc discutate la nivelul Uniunii Europene, anunţând că nu se va ajunge la un acord până când Bruxelles-ul nu va veni cu o „soluţie” de ordinul sutelor de milioane de dolari pentru a înlocui petrolul rusesc în economia ungară.
Pe de altă parte, menționăm că, preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, s-a pronunţat luni în favoarea unei modificări a tratatelor UE „dacă va fi necesară” şi la renunţarea la votul în unanimitate a celor 27 de state membre în domenii cheie, în cadrul unui discurs susţinut la Strasbourg.
„Am susţinut mereu că votul în unanimitate în anumite domenii cheie pur şi simplu nu mai are sens”, a declarat Ursula von der Leyen în cadrul unui discurs susţinut în plenul Parlamentului European. Ea s-a declarat gata să reformeze UE, „schimbând tratatele dacă va fi necesar”.