La împlinirea vârstei de 93 de ani, fostul președinte al României, Ion Iliescu, a vorbit despre cum se simte la împlinirea acestei vârste, mai ales că au existat recent câteva zvonuri privind starea sa de sănătate. De asemenea, el a vorbit despre două elemente care l-au ajutat să ajungă astăzi la vârsta de 93 de ani.
Cum se simte fostul președinte la 93 de ani?
Fostul președinte Ion Iliescu împlinește astăzi vârsta de 93 de ani și a vorbit despre starea sa de sănătate și cum se simte la împlinirea acestei vârste. Răspunsul lui Ion Iliescu a fost unul scurt însă și nu a dat foarte multe detalii.
„Mă simt bine, mulțumesc”, a spus acesta. De asemenea, chestionat de starea de sănătate, fostul președinte al României a precizat la fel, că este „bine”.
Legat de faptul că nu a mai fost văzut în spațiul public, Ion Iliescu a explicat că nu prea are „acțiuni” la care să meargă și nu iese prea des afară.
„Nu mă deplasez prea mult și nu am acțiuni la care să merg”, a spus Ion Iliescu, potrivit Adevărul.
Secretul longevității sale
În ceea ce privește modul în care-și va serba ziua de naștere, el a declarat că o va petrece liniștit, în familie.
„Această aniversare o petrec liniștit, în familie. La vârsta noastră cam așa se petrec lucrurile, liniștit. Mă simt foarte bine pentru anii pe care îi am, vă mulțumesc pentru întrebare”, a explicat Ion Iliescu, potrivit Click!.
El a venit, de asemenea, cu câteva sfaturi pentru ce ar trebui să facem ca să avem o viață cât mai sănătoasă. Potrivit spuselor sale, două elemente ar sta la baza longevității sale.
„Fiecare își trăiește viața cum înțelege mai bine, dar este indicat să eviți excesele de orice fel și să ai puterea să treci peste greutăți cu zâmbetul pe buze. Aceste două elemente cred că m-au ajutat pe mine să ajung astăzi să aniversez cea de-a 93 zi de naștere”, a adăugat acesta.
Ion Iliescu, despre ce are nevoie PSD
Fostul președinte a vorbit și despre PSD, subliniind faptul că partidul are în continuare nevoie de un suflu nou.
„Din păcate, partidul are încă nevoie de suflu și de prezență activă, mai ales încurajarea tineretului fie prezent în viață societății, să marcheze o prezență activa. A slăbit spiritul ăsta militar și e insuficientă grija pentru formarea tinerilor.
Ține și de cei maturi cum se ocupă, cum ajută, cum sprijină, cum încurajează forțele tinere. M-am întâlnit, am discutat, am exprimat opiniile mele care sunt cunoscute. Eu sper ca societatea românească să se așeze mai temeinic și să creeze un cadru în care inițiativa, gândurile bune, opiniile să se manifeste mai activ și să creeze un cadru general. Spiritul militant trebuie încurajat!”, a spus fostul președinte al României pentru România TV.
Zvonurile despre sănătatea șubredă a lui Ion Iliescu, infirmate
În ultima vreme au existat mai multe zvonuri privind o stare de sănătate precară a fostului președinte Ion Iliescu. Aceste speculații au apărut după ce Iliescu nu s-a prezentat recent la audieri la Parchetul General, acolo unde a fost citat în „Dosarul Revoluției”.
După ce s-a spus chiar că Ion Iliescu nu se mai poate deplasa de o bună perioadă de timp și utilizează un cadru metalic, Ionuț Vulpescu, un apropiat al fostului președinte, a dezvăluit că lucrurile nu stau așa.
Potrivit lui Vulpescu, fostul președinte citește, lucrează și scrie la volumul propriu de memorii, nefiind deranjat de nicio problemă de sănătate.