Imaginea, apărută întâi în presa din Rusia, îl arată pe Evgheni Prigojin așezat pe marginea unui pat de campanie, într-un cort militar. Acesta poartă doar un tricou și chiloți, ceea ce ne face să credem că s-a trezit de curând.
Evgheni Prigojin pare să fi ajuns în Belarus
Cortul de tip militar este dotat cu paturi de campanie și are podea din plăci OSB. De asemenea, în spatele liderului Wagner se poate vedea o instalație electrică improvizată, iar pe noptiera de lângă el este așezat un pahar cu apă. Acest decor indică faptul că Prigojin a ajuns în Belarus, fiind invitat de președintele Aleksandr Lukașenko.
Evgheni Prigojin nu a mai fost văzut de la revolta eșuată de pe 24 iunie, drept urmare s-a speculat intens dacă a plecat în Belarus sau se află încă în Rusia. Recent, președintele rus Vladimir Putin a confirmat faptul că s-a întâlnit cu liderul Wagner.
Russian media publish a reportedly recent photo of Prigozhin in a field tent in (allegedly) Belarus. pic.twitter.com/MNXSBhffui
— Anton Gerashchenko (@Gerashchenko_en) July 14, 2023
În cadrul armatei ruse ar putea avea loc remanieri
La sfârşitul lui iunie, gruparea paramilitară Wagner – care a jucat un rol-cheie în ofensiva Moscovei în Ucraina – a încercat să răstoarne conducerea militară rusă, într-o revoltă-fulger.
Evgheni Prigojin, patronul grupării, a dat asigurări că insurecţia sa armată nu avea scopul să răstorne regimul lui Vladimir Putin, ci să salveze Wagner de la o desfiinţare de către Statul Major rus, pe care-l acuză de incompetenţă în Războiul rus din Ucraina.
Rebeliunea a luat sfârşit la 24 iunie, în urma unui acord care prevede exilul în Belarus al lui Evgheni Prigojin. Combatanţilor săi, preşedintele rus Vladimir Putin le-a propus să intre în rândul trupelor regulate, să plece în belarus sau să întoarcă la viaţa civilă.
Miercuri, armata rusă a anunţat că a primit din partea grupării paramilitare Wagner peste 2.000 de piese de echipament militar, 2.500 de tone de muniţie şi 20.000 de arme uşoare.
Evgheni Prigojin a acceptat să predea trupelor regulate ruse armamentul oamenilor săi după ce şi-a abandonat rebeliunea.
În urma eşecului acestei insurecţii armate, circulă zvonuri – neconfirmate în contextul opacităţii puterii din Rusia – cu privire la remanieri în comandamentul militar rus, mai ales cu privire la generalul Serghei Surovikin, care a fost mult timp un aliat al Wagner.