Florin Piersic și Maia Morgenstern, doi dintre cei mai mari actori din România, au fost premiați recent de președintele Israelului pentru contribuția lor la consolidarea relațiilor dintre cele două țări. La ceremonia de premiere, Florin Piersic a făcut o declarație muzicală soției ambasadorului Israelian.

Florin Piersic, plin de umor la premierea sa și a Maiei Morgenstern

El a menționat că nu știe limba, pentru că altfel ar reuși să-i cucerească inima. El a subliniat faptul că are 87 de ani și a adăugat cu umor că nu a menționat vârsta pentru a fi aplaudat.

„Dacă mă înfurii tare, o cuceresc rapid, dar nu știu limba. (…) Puștiule (n.r. referindu-se la Reuven Azar, ambasadorul Israelului), n-ai cum să fii gelos pe mine. Am 87 de ani astăzi. Nu am spus vârsta ca să mă aplaudați. Să vă bucurați că sunt așa bătrân”, a declarat maestrul Florin Piersic.

Ambasadorul Israelului a premiat cinci personalități marcante pentru contribuția extraordinară în consolidarea relației dintre cele două țări. Reuven Azar, i-a transmis lui actorului cele mai călduroase urări și a apreciat cariera sa istorică în domeniul actoriei.

„Dragă Florin, sunt încântat să îți trimit cele mai călduroase urări și aprecierea mea pentru cariera ta istorică în care ai perfecționat arta actoriei. Este potrivit să fii considerat unul dintre cei mai mari 100 de români ai tuturor timpurilor”, a declarat E.S. Reuven Azar, ambasadorul statului Israel în România.

Actorul a mărturisit că s-a îndrăgostit de Israel

Maestrul Florin Piersic s-a declarat îndrăgostit de Israel şi a rememorat numeroasele turnee pe care le-a întreprins în Ţara Sfântă, iar actriţa Maia Morgenstern a calificat drept important evenimentul, în perioada în care comunitatea pe care o reprezintă se pregăteşte de Noul An Evreiesc (15, 16 septembrie).

„Cu drag, cu mândrie, cu sufletul plin am primit acest premiu, alături de mari, mari personalităţi ale culturii româneşti. Acest premiu vine într-un moment important, acum când ne pregătim moral și spiritual de noul an evreiesc”, a declarat actrița Maia Morgenstern.

„Atât de tare mi-a plăcut Israelul că mi-am luat soția și am plecat în excursii, peste tot în Israel”, a precizat Florin Piersic.

Amintim că, în semn de înaltă preţuire pentru contribuţia extraordinară la consolidarea relaţiilor culturale dintre România şi Israel, preşedintele Statului Israel, Isaac Herzog, le-a adus un omagiu Maiei Morgenstern, ca şi lui Constantin Chiriac, Radu Mihăileanu, Cristian Măcelaru şi Florin Piersic, recunoscându-le meritele deosebite pentru activităţile culturale remarcabile desfăşurate de-a lungul carierei.

La ceremonie au fost prezenţi şi ministrul Culturii, Raluca Turcan, şi consilierul prezidenţial Sergiu Nistor.