Horațiu Mălăele este unul dintre cei mai cunoscuți și apreciați artiști din România. Actorul a jucat în peste 60 de filme și în numeroase piese de teatru.

Secretul tinereții lui Horațiu Mălăele

Deși are 70 de ani, actorul nu își arată vârsta. Horațiu Mălăele este sănătos și arată foarte bine pentru vârsta pe care o are. Se pare că actorul nu este deloc sedentar, din contră, atunci când are timp merge să joace tenis.

„M-am izbit întâmplător de tenis și a fost o izbitură atât de fatală încât am devenit una și mi-e greu să mă mai despart. Nu e un hobby, e un mod de a exista și un mod de a mă exprima. Joc tenis aproape în fiecare zi.

Sunt dependent de sport. Adică a nu face sport, a nu mă mișca, în cadrul acestor două-trei ore de tenis, pe care îl fac zilnic, pentru mine e o mare frustrare.”, a povestit, la un moment dat, Horațiu Mălăele.

Recent, Horațiu Mălăele a fost surprins pe terenul de tenis alăruri de nimeni altul decât Cristian Tudor Popescu, bunul prieten al actorului. Cei doi au optat pentru un teren din parcul Herăstrău.

Îmbrăcați lejer, cei doi prieteni au jucat câteva meciuri de tenis, după care s-au odihnit uitându-se la niște partide de tenis feminin. După ce s-au săturat de jucat și de privit, fiecare a plecat acasă cu propria mașină.

Sursa: Cancan.ro

 

Cum se menține tânăr Horațiu Mălăele?

Paparazzii SpyNews.ro au surprins imaginile cu marele actor în momentul în care acesta, lovit de foame, intră într-un magazin

Așa s-a întâmplat și de această dată, când în vizorul camerelor de filmat s-a aflat chiar Horațiu Mălăele, fostul mare actor care este apreciat de milioane de români.

Multă vreme a trecut de când Horațiu Mălăele nu a mai avut apariții publice, mai exact de când acesta a fost infectat cu virusul COVID-19, în anul 2020, atunci când trebuia să plece la Iași.

De această dată, marele actor de la noi a intrat în vizorul camerelor de filmat în timp ce se afla la o sesiune de cumpărături. Mai exact, Horațiu Mălăele a fost văzut într-un supermarket, magazin de unde își cumpără mai multe sticle de iaurt de băut.

Se pare că vremea caldă l-a făcut pe fostul actor să iasă din casă și să ia cu asalt primul magazin pentru a-și achiziționa ceva de băut, dar și ceva sănătos totodată.