Vestea nopții despre Ion Iliescu! Este informația momentului despre fostul președinte al României

Ion Iliescu

SURSA FOTO: Inquam Photos / Octav Ganea

Colonelul Ioan Burdulea, ofițer de informații, a povestit mai multe întâmplări din spatele revoluției de la 1989. Fostul ofițer de informații în cadrul unității anti-KGB a dezvăluit, printre altele, cum a ajuns Ion Iliescu la putere, dar și despre cum s-a reformat Securitatea din acea perioadă. Totul a fost dezvăluit în cadrul podcastului de pe canalul de YouTube EVZ-Capial. 

Colonelul Ioan Burdulea a dezvăluit, în cadrul podcastului de pe canalul de YouTube EVZ-Capital, cum a ajuns fostul președinte Ion Iliescu la putere?

Cum a ajuns Ion Iliescu la putere?

„A existat o revoltă populară, cine nu recunoaște așa ceva e un nemernic. Dar revoluție, îmi pare rău, am citit foarte mult. La admiterea la Școala de ofițeri din ’66 unul dintre subiectea a fost revoluțiile sociale. A fost și revolta stârnită, a existat și element străin care s-a implicat în străinătate, dar și niște teroriști. Teroriștii au existat numai în imaginația unora.

Adevărații teoriști, care au existat, nu au putut fi identificați pentru că au dispărut. Probabil că fac parte din cei 15.000 de sovietici care au pătruns în perioada respectivă în România, în zilele premergătoare. Poate fac parte din cei veniți din Ungaria care au făcut perioade de instruirea în cazărmi din Ungaria. Nu a fost prins niciunul nu pentru că nu s-au putut fi prinși, ci că nu s-a vrut. Nu s-a vrut de către Nicolae Militaru, Ion Iliescu, Gelu Voican Voiculescu, de către Silviu Brucan care el a fost creierul, nu Iliescu, care a fost profitorul. A fost pregătit de ruși de ani de zile să-i ia locul lui Ceaușescu.

Auzeam câte o informație la România Liberă despre „o persoană luminată, care ar putea conduce România mult mai bine, Ion Iliescu”. Cine îi făcea propaganda aia la România Liberă? Americanii? Nu, i-o făceau sovieticii. Dar așa este în războiul de propagandă, nu se vede niciodată autorul principal și cel interesat, se vede doar cel care efectuează operațiunea.

Pe 31 decembrie generalul Iulian Vlad cu un plan de identificare a teroriștilor în baza unei discuții avute cu Nicolae Militaru cu o zi înainte a stabilit să se întâlnească la Ministerul Apărării Naționale unde să prezinte planul și să treacă efectiv la măsuri de identificare a teoriștilor. Nu era un lucru de irealizat, fosta Securitate avea o bază informativă destul de eficientă. În realitate, după ce a avut loc discuția, Militaru a părăsit discuția, iar când a ieșit din cabinetul respectiv pe Iulian Vlad l-a așteptat generalul Hortopan cu 10 militari înarmați care i-au spus că-l arestează.

A fost și o scenă penibilă: Hortopan a vrut să-l percheziționeze pe Iulian Vlad, iar el, un om cu totul deosebit, a avut bunul simț să-i spună: „Dl. General, vă înjosiți percheziționându-mă dvs., lăsați-l pe dl. Locotenent să facă așa ceva”. Hortopan și-a dat seama că a încercat să sară peste cal când a încercat să percheziționeze un General Colonel, Hortopan care era general Maior. L-a percheziționat locotenentul colonel, l-a arestat și l-au dus între soldați, cu baioneta la armă. Așa ceva nu se face în situații de acest gen. A fost judecat de o instanță militară care nu avea nimic de-a face cu dreptatea. Justiția militară a fost total subordonată emanaților și l-au condamnat la o pedeapsă de peste patru ani de închisoare pe care a executat-o generalul în condiții deosebit de dificile.”, a spus colonelul Ioan Burdulea.

Sunt trădători de țară cei care au făcut revoluția?

De asemenea, ofițerul de informații a spus dacă cei care au făcut revoluția ar fi trebuit numiți trădători de țară.

„Toți au fost: Nicolae Militaru, nu există nici cea mai mică rezervă, a fost prins în flagrant când dădea informații Uniunii Sovietice, dar Ceaușescu ca să nu strice relațiile l-a trimis la canal. Serviciile de informații sovietice au acordat atenție deosabită armatei, de unde au reușit să-și recruteze oameni.

Vasile Ionel, pe care Iliescu l-a numit șeful Marelui Stat Major, l-a avut și consilier după un timp. Ideile erau de la Moscova, ideile sale au manifestat o docilitate deosebită. Să nu ai pic de orgoliu și mândrie, să ții la demnitatea poporului tău, să ajungi o slugă de doi bani numai din dorința bolnavă de a rămâne la putere?”, a mai spus ofițerul de informații.

Cum s-a reformat Securitatea?

„Până în 1962 poți vorbi despre criminalitatea securității, am discutat cu ofițeri care au lucrat la faimoasele servicii de anchete penale, bătaia era o măsură obligatorie în anchetarea celor învinuți. Asta era situația politică din țară, era o confruntare între un sistem nou așa zis în slujba celor mulți și rămășitele sistemului burghezo-moșieresc. La noi a fost totuși o situație mai puțin periculoasă față de ce a fost în Uniunea Sovietică. Am citit multe cărți despre distrugerea statului țarist, vă rog citiți doar cartea lui Pasternak, Doctor Zhivago, te îngrozești de ce scrie acolo, a primit Premiul Nobel pentru cartea respectivă.

La noi totuși a fost o schimbare a puterii realizată în mod pajnic, nu printr-o confruntare armată. Și Karl Marx și Engles au spus că trecerea de la capitalism se va realiza pe cale pașnică. Lenin a venit și a spus că în perioada imperialistă e dificil de făcut așa ceva și a venit cu calea armată în Rusia. Aproape tot ce am găsit am citit, e un lucru de luat în seamă. În momentul în care a izbucnit marea revoluție socialistă din octombrie, 14 țări au acordat ajutor Armatei Albe și Armatei Cadeților, care a fost formată din cei aflați în școli militare, erau un număr însemnat de studenți.

Cu tot ajutorul acordat de 14 țări printre care SUA, Germania, Franța, avioane, mâncare, făină, chiar și șampanie, nu au reușit să învingă Armata Roșie. Nimeni nu vrea să dea un răspuns, de ce? Eu am răspunsul, dar îl țin pentru mine.”

Despre cartea Zodia Adevărului

Colonelul Ioan Burdulea a mai spus motivul pentru care a ales „Zodia Adevărului” ca titu pentru cartea sa.

„Pentru slăbiciunea mea față de adevăr. Nu m-am putut abține să dau două citate din gândirea lui Schopenhauer. Chiar dacă au fost scrise acum 200 de ani, multe adevăruri spuse de el sunt valabile și astăzi. Lumea fuge de adevăr. Cei care ne conduc spun doar minciuni celor conduși. Dacă le-ar spune adevărul s-ar speria de reacția celor conduși. Cei care conduc nu respectă ei regulile care ar trebui să fie respectate. Unul dintre cei mai iubiți conducători din țările socialiste a fost Fidel Castro.

Am aflat că Fidel Castro nu ținea adunări cu oamenii cum ținea Ceaușescu. La el întâlnirile se țineau într-o piață publică, participau 5.000, 6.000, 7.000 și începea cuvântarea spunând bancuri despre americani, se râdea în hohote. El le spunea oamenilor fără nicio rezervă care e situația, cum să facă să treacă peste greutăți, era o legătura naturală între cei care erau conduși si el. Din cauza aceea nu a putut fi schimbat, americanii s-au străduit enorm să-l lichideze. Kennedy, faimosul iubit de americani, a dat dispoziție seviciilor CIA să organizeze în Cuba atrocități, să arunce în aer baraje, să întoarcă Biserica Catolică împotriva conducătorilor, să plătească mafia.

Nu a reușit. Au fost nenumărate atentate împotriva lui Fidel Castro lichidate. Metodele folosite de cei din serviciile de informații au fost dure, dar în asemenea cazuri trebuie să folosești asemenea metode. Nu poți să lucrezi cu mănuși cu un asemenea inamic care vine cu buzunarele pline de dinamită.

Am o admirație față de spioni, eu dacă aș fi numit într-un pluton de execuție pentru împușcarea unui trădător, nu aș trage, dar aș conduce plutonul de execuție. Trădătorii nu au ce căuta în rândul comunității din care fac parte.”, a mai dezvăluit colonelul Ioan Burdulea, în cadrul podcastului de pe canalul de YouTube EVZ-Capital.