Ionuț Dolănescu, fiul cel mare al regretatului Ion Dolănescu, a oferit detalii neștiute despre ultima perioadă din viața tatălui său Ion Dolănescu. Acesta a spus care a fost ultima dorință a tatălui său înainte de a muri și ce planuri aveau împreună.
Ion Dolănescu a fost unul dintre cei mai apreciați interpreți de muzică populară din România. Acesta s-a stins din viață în anul 2009, la vârsta de 65 de ani. Acum, fiul său cel mare, Ionuț Dolănescu, a vorbit despre ultima perioadă din viața acestuia. De asemenea, a spus ce l-a rugat tatăl său cu numai câteva luni înainte de a muri.
Ultima dorință a lui Ion Dolănescu
Ionuț Dolănescu a spus că tatăl lui a fost extrem de fericit atunci când a venit pe lume nepoțelul său. Acesta l-a rugat însă pe fiul lui să amâne botezul pentru o perioadă mai caldă a anului. Din păcate, s-a stins la puțin timp după aceea, și nu a mai apucat să asiste șa creștinarea nepotului său.
„Ne făceam planuri legate de botezul primului meu născut, Vlăduț. Țin minte că tata îmi tot spunea să mă grăbesc, să ne grăbim, eu și soția mea, să-i oferim un nepot. Așa că atunci când Vlăduț a venit pe lume, a fost o mare fericire. Tata a apucat să-l țină în brațe câteva luni. Și se apropia timpul de a-l boteza. Tata a venit la mine și ne-a rugat să amânăm puțin momentul, să nu-l facem iarna. Hai să-l botezăm în luna mai, când se mai încălzește! Poate o fi mai bine pentru toți, și pentru el și pentru mine, cu problemele mele de sănătate!, mi-a spus tata. Și am acceptat imediat. Din păcate, n-a mai apucat, fiindcă altcineva avea alte planuri cu el”, a povestit Ionuț Dolănescu pentru Impact.ro.
Fiul lui Ion Dolănescu a spus că tatăl său nu a dat niciun semn că ar urma să moară, întrucât își făcuseră multe planuri de viitor.
„Mai devreme sau mai târziu, toți avem parte de o anume întâlnire. Însă, tata, modelul meu în viață, nu-mi dăduse niciun semn că își încheiase în vreun fel socotelile cu viața! Dimpotrivă, la 65 de ani, cât avea la acel moment, avea planuri noi, și pe plan personal, dar și profesional”, a mai spus el.
Ion Dolănescu putea pleca în SUA, dar a refuzat
Ionuț Dolănescu a povestit, de asemenea, că l-a impresionat foarte tare atunci când tatăl lui a refuzat un contract în SUA, în plin comunism, întrucât și-a iubit foarte mult țara.
„Am aflat povestea asta mult mai târziu. Totul a avut loc prin vara lui 1979, când Ion Dolănescu, însoțit de multe alte nume sonore ale cântului popular, ca Gheorghe Turda sau Toni Iordache, un profesionist al țambalului, au avut un amplu turneu în Statele Unite. Ei bine, în cele trei luni petrecute acolo a primit și o ofertă de a se muta în statele Unite. Cu tot ce trebuia, casă, mașină, absolut tot! Tata a spus însă un nu hotărât.
Spuneți-mi și mie cine ar fi refuzat așa ceva, în plină perioadă a comunismului din țara noastră?! La întoarcere, la aeroport, am fost să-l iau împreună cu unchiul meu. Ei bine, nici nu ne-am suit bine în mașină și tata ne-a rugat să tragem puțin pe dreapta. A coborât lângă o salcie de acolo, de lângă aeroport, și a sărutat pământul țării sale, pe care o îndrăgea foarte tare!”, a spus acesta.