Vestea nopții despre Marina Voica! Este anunțul momentului despre marea doamnă a muzicii românești

Marina Voica

SURSA FOTO: marinavoica.ro

Binecunoscuta artistă a făcut senzație la festivalul de la Mamaia, revenit în acest an într-o ediție aniversară. La 86 de ani, Marina Voica i-a impresionat pe cei prezenți prin calitățile vocale încă de la repetiții.

Marina Voica a făcut senzație

După 11 ani de absență, Festivalul Național de Muzică Ușoară Mamaia a revenit anul acesta. Evenimentul a avut loc în Piațeta Perla din Mamaia, iar artista Marina Voica a făcut senzație încă de la repetiții.

Evenimentul a fost unul aniversar în acest an, iar pe scenă au urcat cei mai cunoscuți artiști de muzică ușoară din România. Spectatorii au fost încântați și de Orchestra Festivalului, care a fost dirijată de Daniel Jinga.

Înainte de spectacol toți artiștii au făcut repetiții, printre care și Marina Voica. Artista în vârstă de 86 de ani a reușit să impresioneze încă de la repetiții. Aurelian Temișan și dirijorul orchestrei au surprins calitățile vocale ale interpretei și au postat clipul pe internet.

Marina Voica a interpretat live piesa „Și afară plouă, plouă”, iar Aurelian Temișan a fost vizibil emoționat și a avut numai cuvinte de laudă la adresa ei.

„Marina Voica (86 de ani) cântă live, cu orchestra – Mamaia 2023 – Avem pe scenă o întreagă istorie! Ce poate fi mai minunat?”, a scris Aurelian Temișan în descrierea videoclipului.

Nume sonore au fost pe scena festivalului de la Mamaia

Festivalul Naţional de Muzică Uşoară Mamaia a revenit după 11 ani de absenţă cu o ediţie aniversară de 60 de ani. Evenimentul s-a desfășurat în perioada 25 – 27 august și a adus pe scenă nume sonore ale muzicii uşoare româneşti.

Vineri, 25 august, au urcat pe scenă și au susținut recitaluri Călin Geambaşu, Florentina Ciuna, Narcisa Suciu, Xenti şi Andreea Runceanu, Alexandra Ungureanu, Carmen Trandafir, Andrei Bănuţă, Romaniţa, precum şi K1, Direcţia 5 şi Holograf.

Sâmbătă, 26 august, au concertat Jazzy Jo, Anca Ţurcaşiu, Corina Chiriac şi Horia Moculescu, Dani Ionescu, Bodo (Proconsul), Anca Florescu, Gabriel Cotabiţă, Aurelian Temişan (minirecital), Proconsul şi Cargo (recitaluri).

Nu în ultimul rând, duminică, 27 august, cei prezenți au putut asculta recitaluri ale Gabrielei Atanasov, Călin Goia (Voltaj), Silvia Dumitrescu, Cristina Vasiu, Loredana, Sergiu Cioiu, Miki (K-pital) şi Horia Moculescu, Ana Maria Roşu, precum şi Hara, Voltaj şi Loredana.