Ovidiu Lipan Țăndărică, unul dintre cei mai faimoși bateriști români ai tuturor timpurilor, a rememorat momentele care i-au resetat întreaga existență și l-au purtat de la agonie la extaz, scrie publicația Gândul.

Despre fuga pe ascuns în Germania

Visul neobosit al toboșarului s-a transformat într-o naștere și renaștere continuă. Ovidiu Lipan Țăndărică a fost și continuă să fie, prin spiritul muzicii sale, un deschizător de drumuri.

Bateristul trupei Phoenix, alături de ceilalți membri ai formației, au cunoscut succesul și bucuria de a fi pe scenă. Au fost adulați de milioane de admiratori, ceea nu a fost pe placul cenzurii comuniste, care le-a refuzat de fiecare dată viza de ieșire din România, pentru a participa la concertele la care erau invitați să cânte.

Maestrul Ovidiu Lipan Țăndărica a povestit despre fuga în Germania, din 1977, atunci când Nicu Covaci i-a ascuns – atât pe el, cât și pe Erlend Krauser și Josef (Ioji) Kappl – în boxele de concert, în care au stat timp de șase zile, ca să treacă prin fiecare graniță până la destinația finală.

„Al doilea moment important a fost plecarea în Germania, în boxe, cu Phoenix. Nici nu pot să explic, au fost niște întâmplări, cumva, cu binecuvântare, altfel noi nu mai eram aici, acum. Dacă unul din noi tușea sau scotea un sunet în boxă aia… A fost o lumină care ne-a petrecut tot drumul ăsta, în fiecare graniță. În ‘77, nici musca nu ieșea din țară. Nu am simțit nimic. M-am eliberat de tot. Eram foarte liniștiți toți cei care eram în acele boxe”, a povestit maestrul.

O călătorie inițiatică

În continuare, acesta povestește despre cum au ajuns, într-un final, în Germania. „Vă dați seama, într-un microbuz plin cu blănuri, instrumente, șunci, care era, de fapt, hrana noastră pe drum. Intram în boxe, Nicu (Nicu Covaci – n.red. ) închidea boxele înainte de graniță și după graniță ieșeam, din nou, afară din ele. Dacă ne prindeau în Iugoslavia, aveau o înțelegere cu Ceaușescu și, pentru un vagon de sare de persoană, ne-ar fi dat înapoi.

În Germania, la graniță, am intrat pe jos. Aveam numai geanta cu hainele de scenă. Nu poți să-ți imaginezi ce călătorie inițiatică a fost asta. În acele șase zile, de la agonie până la extaz. Noi eram spre lumină, tot drumul a fost călăuzit de o lumină divină, altfel nu pot să-mi imaginez”, povestește maestrul”, relatează artistul.