Dezvăluiri făcute de Radu Pietreanu
În afară de a fi un actor și comedian apreciat, Radu Pietreanu are și o latură poetică. El a dezvăluit că pasiunea lui pentru poezie a apărut încă copilărie, iar de-a lungul timpului el a reușit să îmbine această formă artistică cu activitatea sa de actor și comedian.
„Când se naște un copil vin ursitoarele. Fata noastră a luat bani, o să fie miliardară, poate o să fie damă de consumație. Băiatul nostru a luat cheile, o să aibă vile, sau poate o să fie paznic la pușcărie. Eu am luat stiloul. Ai mei au fost bucuroși, gândind că o să fiu scriitor. Și nici acum nu se știe unde e stiloul ăla. Dar dacă tot am pus mâna pe el, am zis să-l folosesc”, a spus Radu Pietreanu, invitat în podcast-ul lui Horia Brenciu.
Actorul a povestit despre întâlnirea sa cu regretatul poet Adrian Păunescu, care a avut loc pe vremea când avea doar 13 ani, la Gorj, în cadrul cenaclului Flacăra.
„Aveam 13 ani când l-am întâlnit. Și m-am dus la el, la Padeș, în Gorj, sărbătoare mare, cenaclul Flacăra pe piramida lui Tudor Vladimirescu. Și m-am dus și eu cu un caiețel de versuri. „Nu mi le da mie, buzunarul le pierde, capul le ține minte. Și eu am scris mii de poezii, nu le știe nici dracu.
De unde ești?”, mi-a spus. De la Cărbunești, am răspuns. „Du-te la Cărbunești și spune-le să-ți facă spectacol și le citești pe scenă, că așa o să te țină minte”, a continuat Păunescu. M-am dus acasă și am spus să facem spectacol că a zis Păunescu. Cine mai urcă pe scenă? Eu, ajunge. S-a adunat lumea, am urcat pe scenă, am citit tot caietul și am plecat. Și ăsta a fost spectacolul, dar ideea a fost foarte bună”, a povestit Radu Pietreanu.
Cine i-a schimbat complet viața?
El s-a mai întâlnit ulterior cu Adrian Păunescu, poetul fiind și cel care i-a schimbat complet viața. El l-a îndrumat spre cariera de comedian, spunându-i să lase folk-ul „că are destui”, însă „la glume n-a văzut altul mai bun”.
„Păunescu chiar mi-a schimbat viața, fără glumă. Am ajuns în cenaclul Flacăra în 1985, cu câteva luni înainte să se închidă. Cântam și folk, spuneam și glume și el mi-a spus să las folk-ul că are destui, mai buni ca mine, dar la glume n-a văzut altul mai bun. Și mi-a spus să mă țin de ele să înveselim poporul. Eu cu glumele mele, el cu muzică și poezie.
Și l-am ascultat. Mi-am făcut grup, mă băteam cu Divertis-ul, noi eram doi, ei erau 12, ne băteam la festivaluri. Grupul se numea Râsul lumii și eram eu și un tip Ioan Buda Țețu. Și așa am ajuns noi doi legende în Petroșani”, și-a amintit actorul.