Fosta glorie a fotbalului românesc, Rică Răducanu, consideră că „trăim vremuri grele” și acest lucru s-a văzut cel mai bine în vara asta pe litoral. Cu ochii lui a văzut că românii și-au schimbat comportamentul în această vacanță de vară, afectându-l inclusiv pe el.
Rică Răducanu: Afacerea de familie n-a mers prea bine
Vara asta n-a mers prea bine pentru afacerea de familie a fostului mare jucător Rică Răducanu. El nu a putut să nu remarce o schimbare în comportamentul românilor care vin pe litoral. Potrivit spuselor sale, mulți se rezumă la activități simple, precum o baie în mare, o bere și o ciorbă, în loc să se răsfețe cu mâncăruri mai elaborate.
„Vara asta nu prea a mers treaba la terasă, la afacerea familiei. Am stat și am privit în multe zile cum reacționează românul de rând. Mă întreb unde sunt acele concedii în care știam să ne distrăm, dar și să mâncăm așa cum trebuie în concediu.
Poate avem memoria scurtă, dar pe vremuri, nu îndepărtate, ne răsfățam în vacanță. Adică, aveam în fiecare zi o friptură, fie ea în sânge sau nu, și un pahar de șpriț.
Nu mai vorbesc despre un mușchi țigănesc sau un platou cu diverse preparate, să simtă toată lumea că e concediu, că e o perioadă de relaxare”, a declarat Rică Răducanu.
Trăim vremuri grele
Fostul portar a continuat, punctând că vara aceasta a scos în evidență dificultățile economice cu care se confruntă mulți români. El consideră că nivelul salariilor este scăzut și că oamenii se străduiesc să facă față.
„Vara asta s-a văzut poate cel mai bine în ultimii ani că trăim vremuri grele, că salariile sunt mici, dacă îl ai și p-ăla și nu cumva trăiești la mila nevestei!
La terasa noastră, cuvântul de ordine la mâncare a fost ciorba. În diverse variante, dar tot ciorbă se numește. O ciorbă, o halbă de bere și apoi la baie!
Cam așa s-au derulat lucrurile, în mare, anul acesta. Terasa asta, din stațiunea Neptun, o avem de ceva vreme în familie, cu vărul meu, dar anul ăsta lucrurile au stat altfel, chiar dacă noi am încercat să nu ridicăm prea mult prețurile”, a mai spus fostul mare portar.
Lucrurile nu merg bine nici în fotbal
În plus, nici în fotbal lucrurile nu stau prea bine pentru Rică Răducanu, în contextul începutului de campionat al Rapidului. Echipa sa de suflet pare să fie blestemată și trece printr-o perioadă de „magie neagră”.
„Mai nou, până și nevastă-mea face mișto de mine! După cel mai recent meci, a ajuns să mă întrebe dacă ăștia de la Rapid mai știu regulile fotbalului.
Ei, ce-i poți răspunde, după ce am devenit maeștri în arta autogolurilor. Nici eu nu făceam asemenea giumbușlucuri. Parcă am fi blestemați să trecem printr-o perioadă de magie neagră.
Poate suntem ghinioniști, poate asta e valoarea actuală, poate puțin din ambele! Cert este că facem haz de necaz, cum am mai făcut noi și altădată, dar mă tem pentru ce va veni.
Aș zice că încă stăm bine, dar să nu cumva să ne ușchim din prima ligă, dacă nu ne vom trezi la timp. Pe vremea mea, nu erau jucători cu carte, ca acum, dar când intram pe teren deveneam doctori docenți, tată…”, a concluzionat Rică Răducanu, potrivit cancan.ro.