Instanța discută marți dosarul în care fostul președinte Traian Băsescu își cere înapoi vila prezidențială pe care a pierdut-o după ce a fost declarat colaborator al securității, sub numele „Petrov”.

Traian Băsescu încearcă în continuare să își recupereze vila de protocol și paza. Fostul președinte, în cazul căruia instanța a confirmat că a colaborat cu Securitatea sub numele conspirativ Petrov, are marți un nou termen de judecată.

Traian Băsescu a chemat în instanță atât Serviciul de Protecție și Pază cât și Regia Autonomă de Administrație a Patrimoniului și Protocolului de Stat. Acesta a cerut anularea notificării de evacuare din vila de protocol amplasată în nordul Capitalei, pe strada Gogol.

Al doilea proces

Ca fost șef al statului, Băsescu a primit în folosinţă gratuită o vilă de protocol, în Sectorul 1 al Capitalei, avea indemnizaţie şi dispozitiv de protecţie şi pază de la SPP.

Este al doilea proces deschis de Băsescu pentru a-și recupera privilegiile pierdute. Fostul președinte al României are decizie definitivă a Înaltei Curți, în care a fost declarat colaborator al fostei securități, sub numele de cod „Petrov”.

Potrivit CNSAS, Traian Băsescu a dat note informative ce ar fi dus la menţinerea în ţară a unui coleg de la Marină.

A fost notificat de către RA-APPS anul trecut, în 28 martie 2022, pentru a părăsi, în cel mult 60 de zile, vila de protocol atribuită pe durata vieții, în anul 2015, potrivit legii 406/2001.

Însă, după modificarea legii, persoanele care sunt dovedite că au colaborat cu Securitatea, vizate de acest act normativ, nu mai pot beneficia de privilegiile conferite foștilor șefi ai statului român.

A sesizat Curtea Constituțională

Traian Băsescu a făcut și o sesizare la Curtea Constituțională privind legea prin care își pierde aceste privilegii: vila de protocol și paza SPP.

Traian Băsescu a deschis anul trecut, la Curtea de Apel Bucureşti, două procese împotriva Serviciului de Protecţie şi Pază (SPP). El a cerut, în primul, suspendarea efectelor hotărârii SPP de evacuare, iar în al doilea, anularea deciziei prin care i-a fost retras dispozitivul de protecţie şi pază.

În urmă cu un an, Băsescu a părăsit vila de protocol și s-a mutat deja într-un cartier rezidențial din Sectorul 1 al Capitalei.