Se modifică legea. Toți cei care nu locuiesc la adresa declarată trebuie să știe ce schimbări noi se au în vedere. Iată despre ce este vorba mai exact și ce anume se va întâmpla cu buletinul.
Vești importante despre cărțile de identitate. Se au în vedere noi modificări legislative pentru cei care nu locuiesc la adresa declarată!
Mai exact, românii care locuiesc la altă adresă decât cea trecută în buletin trebuie să fie atenție și să știe care sunt noile modificări legislative care ar urma să se aplice. Ele pot afecta în mod direct posibilitatea obținerii unei cărți de identitate în România.
Precum se știe, foarte mulți oameni iau în spațiu persoane la o adresă la care acestea nu stau de fapt. Acest lucru s-a petrecut în momentul în care copiii nu puteau merge decât la școala care le era arondată, în funcție de adresa lor din buletin sau a părinților.
Prin noile modificări aplicate legii, se are în vedere diminuarea acestui fenomen.
Mai puține persoane la aceeași adresă din buletin
Astfel, acum se află în atenție un proiect de lege care a trecut de Senat și care va ajunge în Camera Deputaților pentru votul decisiv. Noua lege are în vedere să limiteze numărul de persoane care se pot înregistra la aceeași adresă cu buletinul și actul de identitate la maximum 10 persoane.
În prezent, această valoare este nelimitată.
Este necesar să se meargă la evidența populației
Cei care găzduiesc o persoană care nu are înscrisă în buletin adresa la care locuiește va trebui, pe lângă anunțarea Poliției, să meargă cu persoana respectivă la evidența populației. Mai mult, trebuie să-și dea consimțământul de a o lua în spațiu.
Este vorba despre modificarea OUG nr. 97/2005 privind evidența, domiciliul, reședința și actele de identitate ale cetățenilor români. Se introduce o prevedere suplimentară. Aceasta stabilește că „nu poate fi înscrisă în actul de identitate adresa de domiciliu dacă în RNEP (Registrul Naţional de Evidenţă a Persoanelor) sunt înregistrate mai mult de 10 persoane la adresa respectivă”.
Persoanele exceptate de la noua regulă
Aceasta nu se va aplica în cazul deținătorului imobilului de la respectiva adresă și membrilor familiei extinse. Prin familie extinsă se înțelege titularul dreptului locativ, dar și soțul/ soția acestuia, rudele (ale proprietarului sau ale soțului/soției) în linie dreaptă. Precum și cele în linie colaterală până la gradul al patrulea (până la veri primari).
O altă excepție o reprezintă şi altă categorie de persoane fizice. Vorbim despre cele care nu au act de identitate și sunt internate sau primite spre îngrijire ori găzduire în instituții de ocrotire/centre de servicii sociale sau centre educative.