La evenimentul din Germania, care a avut loc weekend-ul trecut, soția președintelui Klaus Iohannis a purtat anumite bijuterii foarte scumpe, lucru ce a fost imediat remarcat de către jurnaliștii din România. Pe fond, Administrația Prezidențială a venit cu un punct de vedere oficial cu privire la bijuteriile purtate de către Prima Doamnă a României.
Administrația Prezidențială a venit cu un răspuns oficial în urma informațiilor apărute în spațiul public cu privire la bijuteriile pe care Carmen Iohannis le-a purtat la un eveniment în Germania. Potrivit presei de la noi din țară, bijuteriile purtate de Prima Doamnă a României au costat 12.000 de euro. Pe fond, Administrația Prezidențială spune că aceste bijuterii au fost purtate de soția președintelui Klaus Iohannis doar pentru a face reclamă creatorilor români. La întoarcerea din Germania, bijuteriile au fost înapoiate creatorilor, se arată în răspunsul oficial.
„Prima Doamnă, Carmen Iohannis, promovează creatorii români cu ocazia evenimentelor publice la care participă, atât interne, cât și externe.
La ceremoniile publice care au avut loc la finalul săptămânii trecute în Republica Federală Germania, Prima Doamnă a purtat bijuterii ale unui creator român, inspirate din opera lui Constantin Brâncuși, acesta fiind și motivul utilizării acestora.
Bijuteriile au fost returnate creatorului la revenirea în țară, așa cum s-a întâmplat de fiecare dată și cu ținutele vestimentare purtate de Prima Doamnă. Nu a existat niciun contract care să implice câștiguri financiare în urma promovării bijuteriilor respective”, a transmis Administrația Prezidențială, luni.
Selecție excepțională de bijuterii
Brandul de bijuterii Malvensky a folosit imaginea soției președintelui Klaus Iohannis în scopuri promoționale, prezentând mai multe accesorii pe paginile sale de Facebook și Instagram. Carmen Iohannis, soția președintelui, poate fi văzută purtând un colier și un inel cu diamante, evaluate împreună la peste 12.000 de euro.
„Prima Doamnă a României, Carmen Iohannis, a ales să își completeze ținuta elegantă cu o selecție excepțională de bijuterii din colecția Malvensky Grace Diamonds. Suntem mândri să creăm piese atemporale care onorează și celebrează frumusețea și individualitatea unică a celor care le poartă”, a scris casa de bijuterii într-o postare realizată pe Facebook.
După cum se precizează pe site-ul oficial, Malvensky este un brand românesc de bijuterii înființat de Malvina Cservenschi, fostă jurnalistă și prezentatoare TV, care este atât designer, cât și director de creație al colecțiilor.
Printre ofertele lor rafinate se numără colierul Monaco, realizat din aur alb de 18 kt și împodobit cu diamante albe, disponibil pentru achiziționare la un preț de 48.000 de lei. În plus, aceștia oferă inelul Monte Carlo, realizat tot din aur alb de 18 kt și împodobit cu diamante albe, la un preț de 12.500 de lei.