Cum a reușit Elena Udrea să amâne procesul de extrădare? I-a convins pe judecători în doar câteva minute

Mai precis, Elena Udrea a invocat absența avocatei sale de la Blagoevgrad, Albina Tomova. Potrivit celor spuse de fostul ministru român, aceasta ar fi suferit de probleme de sănătate în ziua de marți și nu a mai putut ajunge în capitala Bulgariei. În acest context, următorul termen al procesului a fost fixat pentru ziua de 18 mai.

„Eu aș vrea să fie și avocata în sală. Nu am apucat să mai iau legătura cu ea, dar știu că are o comunicare cu cei din România și s-au transmis documente făcute de noi către CEDO și Curtea Europeană de Justiție”, a declarat Elena Udrea în fața completului de trei judecători.

Amintim că Elena Udrea a fost condamnată la 6 ani de închisoare cu executare în dosarul Gala Bute. Decizia aparține Înaltei Curți de Casație și Justiție și este definitivă. Udrea a plecat în Bulgaria înainte de pronunțarea deciziei și a fost oprită de autoritățile bulgare la granița cu Grecia.

Ulterior, fostul ministru a fost reținut de autoritățile bulgare și a solicitat să nu fie extrădat, dând vina pe condițiile din sistemul penitenciar din România. Solicitarea i-a fost respinsă, dar avocații Elenei Udrea au făcut contestație.

Curtea de Apel București a stabilit emiterea unui ordin european de anchetă

Totodată, Elena Udrea a ţinut din nou prima pagină a ziarelor din România cu doar o zi în urmă, după ce a fost emis un ordin european de anchetă pe numele său. Elena Udrea a fost considerată „dispărută în acțiune” de către Curtea de Apel București, după ce a încercat să fugă din țară și a fost prinsă la granița Bulgariei cu Grecia, motiv pentru care a fost emis un ordin european de anchetă.

Autoritățile din justiție spun că motivarea ordinului este aceea că Tribunalul București nu a reușit localizarea precisă a fostului ministru. Curtea de Apel București a stabilit în ziua de 9 mai emiterea unui ordin european de anchetă în vederea identificării precise a locației în care se află încarcerată Elena Udrea pe teritoriul Bulgariei, pentru audierea acesteia prin videoconferință în dosarul Hidroelectrica.

În dosarul de la Curtea de Apel București instanța stă blocată cu finalizarea cercetării judecătorești, blocajul apărând după ce fostul ministru a arătat că dorește să dea o declarație de inculpat în proces.

Cu o zi înainte de a se prezenta la CAB, Elena Udrea a fost prinsă în Bulgaria atunci când încerca să treacă granița în Grecia, fix în ziua în care ICCJ a stabilit definitiv că ea poate fi încarcerată la penitenciarul de femei Târgșor.