Florin Piersic s-a născut pe 27 ianuarie 1936. Părinții săi erau originari din Bucovina, iar copilăria și-a petrecut-o la Corlata, Pojorâta, Cajvana, Cernăuţi și după aceea la Cluj.

Sora lui Florin Piersic a murit la numai 15 ani

Anii copilăriei au fost însă umbriți de moartea surorii sale, Lucica. Aceasta s-a înecat în apele Prutului pe când avea numai 15 ani.

„Îmi amintesc de ziua cea mai tristă a vieţii mele, când mama, smulgându-se de la brațul tatălui meu, s-a repezit la sicriul în care era Lucica noastră, găsită după patru zile de niște pescari, plutind pe apele nemiloase ale Prutului.

Încercarea ei de a o îmbrățişa mi-a rămas întipărită pe retină, într-un fel pe care nu-l pot povesti Florin Piersic”, povestește actorul în cartea sa autobiografică, „Viața ca o poveste”, pe care a lansat-o la finele anului trecut.

Familia sa a fost profund afectată de moartea Lucicăi

Tragedia prin care a trecut familia sa îi provoacă durere și în ziua de astăzi, de fiecare dată când se gândește la părinții săi.

„Îmi amintesc de ziua în care, printr-un geam pe care curgeau lacrimile ploii de sfârșit de octombrie, am văzut-o pe Mama, în negru, coborând alături de tata dintr-o birjă. În disperarea lor de a obține alinarea spirituală după pierderea Lucicăi, fuseseră plecați ceva vreme la București, timp în care eu rămăsesem în grija familiei Puha. «A venit mama, au venit!», am strigat. Era 1942, toamna.

Pe scări, mama m-a luat în brațe și, cu lacrimi în ochi, mi-a spus: «Florinel, Lucica, nu mai vine“. De atunci, de la şase ani și câteva suspine, o țin minte parcă mereu la fel, ca pe o fetiță. Iertați-mă, dragilor, dar așa am văzut-o eu întotdeauna: o fetiţă tristă… bună, blândă, înţelegătoare, obosită, uneori veselă, cu haz, generoasă, vorbăreaţă, cu nişte ochi adânci”, a mai scris Florin Piersic.

Actorul și-o amintește pe mama sa într-unul dintre cele mai importante momente din cariera sa, când aceasta a schimbat hainele de doliu cu o bluză colorată, astfel sărbătorind succesul fiului său.

„În doliu mi-a apărut atunci și așa o am în fața ochilor, până în ianuarie 1957, când a venit la piesa «Peer Gynt», cu care îmi dădeam examenul de absolvire a Institutului. A fost felul ei de a sărbători reușita mea, înlocuind doliul cu o bluziță colorată“.