„Liviu Dragnea este cel mai diabolizat personaj din tot sistemul”
Avocata lui Liviu Dragnea, Flavia Teodosiu, a explicat recent că a primit porecla de „avocata lui Liviu Dragnea”, fiind o etichetă negative deoarece „Liviu Dragnea este cel mai diabolizat personaj din tot sistemul”. Însă pe ea nu o deranjează această poreclă, ci, dimpotrivă, se mândrește că a reușit să îl ajute pe Liviu Dragnea și pe alți politicieni români.
„Dar nici nu vreau (să dezlipesc eticheta de ”avocata lui Liviu Dragnea” – n.r.). Un avocat cred că trebuie să-și asume exact ceea ce face. Pentru mine, a fi avocata lui Dragnea este o etichetă care nu mă deranjează absolut deloc, din contră.
Faptul că am apărat și apăr diverși oameni care aparțin mai multor partide, nu mi s-a pus aceeași etichetă. Eticheta asta („avocata lui Dragnea” – n.r.) a apărut datorită faptului că domnul Dragnea a fost și este un personaj. Și a fost, cred eu, cel mai diabolizat de tot sistemul și, de aceea, a rămas acest nume.
Pe de altă parte, probabil și pentru faptul că am avut un succes, două, trei și am reușit să îl smulg de acolo de unde era”, a declarat Flavia Teodosiu într-un interviu acordat Realitatea PLUS.
Referitor la Liviu Dragnea, amintim faptul că, zilele trecute, Tribunalul Bucureşti a menţinut interceptările SRI în dosarul Tel Drum 1, după ce a considerat că decizia CCR privind ordonanţa Prună nu este aplicabilă în dosar.
Judecătorii au luat o decizie nouă în ceea ce îl privește pe Liviu Dragnea
Tribunalul Bucureşti a decis că decizia CCR nr. 55 din februarie 2022 privind neconstituționalitatea ordonanţei de urgență a guvernului nr. 6/2016 privind unele măsuri pentru punerea în executare a mandatelor de supraveghere tehnică dispuse în procesul penal (ordonanța Prună) nu este aplicabilă în dosarul directorilor Tel Drum (dosarul Tel Drum 1) şi nu a exclus interceptările SRI din dosar, inclusiv pe cele pe MSN (mandat de siguranţă naţională), potrivit deciziei Tribunalului Bucureşti din 7 iunie 2022.
„Constată inaplicabilitatea în prezenta cauză a deciziei 55/2022 a CCR.
Respinge solicitarea de excludere din materialul probator a mandatelor de supraveghere tehnică, respectiv a proceselor verbale de consemnare a activităţilor de supraveghere ce au decurs din punerea în executare a acestora, mandate emise de ICCJ în perioada 2010 – 2017, deoarece analiza legalităţii acestor mijloace de probă a fost tranşată prin Încheierea de cameră preliminară din 11.01.2019, pronunţată în condiţiile art. 346 C.p.p. Cu apel odată cu fondul. Pronunţată în şedinţă publică azi, 07.06.2022”, este decizia dată de judecătorii de la Tribunalului Capitalei.
Potrivit unor surse din rândul avocaţilor, citate de G4 Media, „la barieră”, în Turnu, este fosta vilă de protocol a PCR care a aparţinut companiei Tel Drum, dar era folosită de fiul lui Liviu Dragnea, Valentin. Pe 9 ianuarie 2018, cu 8 zile înainte ca DNA să pună compania Tel Drum sub acuzare, iar bunurile firmei să fie puse sub sechestru şi compania să-şi ceară insolvenţa, Tel Drum a vândut vila şi terenul de 4 ha lui Valentin Dragnea, potrivit riseproject.ro.
În interceptare, unul dintre şefii Tel Drum, Florea Neda îl cheamă pe un angajat, Florian Ion, la directorul Tel Drum, Petre Pitiş, la biroul din Alexandria, dar angajatul confundă şefii şi crede că trebuie să vină la „barieră” în Turnu Măgurele, la „adevăratul” şef, Valentin Dragnea, au explicat sursele respective.