Mircea Diaconu, la prezentarea programului de guvernare al AUR

Președintele AUR, George Simion, a declarat joi, la prezentarea programului de guvernare al acestei formaţiuni politice, că partidul susţine scăderea numărului de parlamentari la 300, „aşa cum au votat românii”, un Guvern „suplu” şi „eficient”, cu maximum 12 ministere şi maximum 50 de secretari de stat, având în vedere că majoritatea celor din prezent „nu au nicio atribuţie” şi „nu produc plusvaloare”.

Programul formațiunii a fost susținut și promovat cu vedete cunoscute din România, cum ar fi Mugur Mihăescu, Mircea Diaconu, Norica Nicolai, Gheorghe Piperea sau Petrișor Peiu. Potrivit declarațiilor liderului AUR, unii dintre ei se vor regăsi „în formula viitorului guvern, alții nu”, dar nu a precizat exact care.

În acest context, fostul senator PNL și europarlamentar independent, actorul Mircea Diaconu, a fost întrebat dacă este membru AUR.

„Doamne ferește! Cum să fiu? Nu sunt membru la nimic și nimeni din 2014, de când mi-am dat demisia din Partidul Național Liberal, cel condus de Crin Antonescu.

Când a fost lansat AUR, când s-a lansat la alegerile trecute, George Simion m-a rugat și eu am acceptat și asta am făcut, am participat la lansarea lor, i-am recomandat și acum continui să recomand acest culoar politic de care este mare nevoie în România, că e bine ce fac ei, că nu, nu contează”, a declarat Mircea Diaconu, potrivit PSNews.

Lumea învață și din mers

Întrebat dacă este de părere că ceea ce face AUR este bine, Diaconu a spus că „ba e bine, ba e rău, sunt toate amestecate”.

„Lumea învață și din mers și ei de asemenea și sper din tot sufletul că o să devină din ce în ce mai ce trebuie. Asta de astăzi este un lucru bun, pentru că este extrem de important să spui omului înainte de a ieși chiar pe piață de ce îl chemi și către ce.

E un fel de contract, dacă vreți. E primul care apare scris, că până acuma erau sau au fost spuse, simțite ideile. Acesta nu e un program de guvernare, după părerea mea, e un set de principii din care poate decurge, amplificat și complicat un program de guvernare cu specificități, e foarte interesant și foarte bun”.

Întrebat, de asemenea, ce părere are despre incidentele de miercuri de la protestul AUR, Mircea Diaconu a pretins că nu știe despre ce vorba, pentru că a avut „o treabă în grădină” și nu s-a uitat la televizor.

„Care manifestație din fața Parlamentului? Nu stau în fața unui televizor. Am avut o treabă în grădină și am săpat”, a spus actorul, potrivit sursei citate.