Vestea serii despre Simona Halep! Anunțul făcut chiar de Ion Țiriac

simona halep

SURSA FOTO: Dreamstime

Simona Halep, numărul 18 WTA, a reușit să se califice în sferturile de la Wimbledon, învingând-o, astfel, pe Amanda Anisimova, numărul 25 WTA. După meciul sportivei, Ion Țiriac a făcut mai multe declarații despre tenismenă.

Anunțul făcut chiar de Ion Țiriac: Pe hârtie, e cea care trebuie să câștige turneul

Simona Halep a reușit să se califice din nou în sferturile de la Wimbledon, după ce a învins-o pe Amanda Anisimova, numărul 25 WTA, cu 6-2, 6-4. Pe acest fond, fostul mare tenismen, Ion Țiriac, a vorbit despre performanțele sportivei, subliniind că aceasta a devenit favorită pentru câștigarea turneului din Marea Britanie.

”Am auzit că a câștigat, trebuie s-o felicităm. Pe hârtie, e cea care trebuie să câștige turneul. Nu poate să o bată nimeni. Poate doar să piardă singură.

Nu, nu mă duc la finală. M-aș duce cu plăcere pentru Simona, dar nu sunt de acord cu faptul că nu i-au lăsat pe ruși și pe bieloruși să joace. N-au nicio vină, nimeni nu vrea război, nici ei nu vor.

Ea, pe hârtie, nu are adversar, dar să nu cumva să piardă turneul, s-a mai întâmplat”, a spus Ion Țiriac.

Simona Halep a ajuns la 12 victorii consecutive la Grand Slam-ul pe iarbă

Campioană la Londra în 2019, Simona Halep, care în 2021 nu a participat la Wimbledon, fiind accidentată (ediţia din 2020 a fost anulată), a ajuns la 12 victorii consecutive la Grand Slam-ul pe iarbă.

Anisimova (20 ani, 25 WTA) a condus în fiecare set cu 1-0, însă apoi Halep a preluat controlul jocului şi s-a impus. În primul act a reuşit cinci ghemuri consecutive, câştigând cu 6-2. Halep a avut şi în setul secund 5-1, dar americanca s-a apropiat ameninţător la 5-4, având trei şanse de 5-5. Simona a revenit de la 0-40 în ultimul ghem, reuşind în cele din urmă să încheie conturile (5-4).

Halep a avut 3 aşi, fiecare jucătoare a făcut câte o dublă greşeală, românca fiind superioară cu al doilea serviciu, dar şi la procentajul mingilor de break, salvând şase din cele 7 create de Anisimova.

Românca are acum 3-1 în meciurile directe cu Anisimova

Anisimova a avut mai multe mingi direct câştigătoare, 13-10, dar a făcut multe erori neforţate (27-6).

Românca are acum 3-1 în meciurile directe cu Anisimova, pe care a întrecut-o recent la Bad Homburg, pe iarbă, cu 6-2, 6-1, în sferturi. Americanca a câştigat primul lor duel, în 2019, în sferturi la Roland Garros, cu 6-2, 6-4, iar Halep şi-a luat revanşa un an mai târziu, în turul al treilea al Openului Franţei, cu 6-0, 6-1.

Simona Halep şi-a asigurat un cec de 535.000 de lire sterline, iar în penultimul act o va înfrunta pe câştigătoarea dintre kazaha Elena Rîbakina şi australianca Ajla Tomljanovic.