Probleme majore de sănătate pentru liderul de la Kremlin, Vladimir Putin, după ce s-a aflat că acesta nu va mai putea participa la întâlniri cu lideri de stat şi evenimente zilnice din Rusia. Astfel, serviciile secrete intenționează să-l izoleze pe șeful statului rus.
Putin, izolat total. Nu mai poate participa la evenimente. Starea de sănătate s-a deteriorat
Conform ultimelor informații venite de la Kremlin, pe surse, starea de sănătate a lui Vladimir Putin se „deteriorează brusc”, până la punctul în care „nu mai poate participa la întâlniri”.
În vârstă de 69 de ani, Putin a fost în ultimele luni subiectul mai multor zvonuri privind starea sa de sănătate, ultimul fiind legat de incapacitatea sa de a mai fi activ în viaţa publică în perioada imediat următoare. Noile vești despre starea de sănătate a lui Vladimir Putin au apărut recent pe canalul de Telegram General SVR. Totuși, informațiile respective nu au fost confirmate oficial, lucru imposibil de altfel, ele fiind făcute publice de o serie de ruși care se opun guvernului de la Moscova și pretind că oferă informații „din interior”.
„Cu un grad ridicat de probabilitate, putem spune că în curând președintele nu va putea să țină personal întâlniri și să participe la evenimente mari”, se arată în postarea citată de britanicii de la Express.
Cum va fi explicată absența liderului de la Kremlin
Conform informațiilor de pe grupul de Telegram, înalți oficiali ruși vor explica absența lui Putin de la întâlniri prin faptul că acesta este izolat din cauza revenirii pandemiei de Covid-19 în Rusia. În ultimele luni s-a spus despre Vladimir Putin că suferă de cancer, iar în trecut s-a mai speculat că acesta suferă de boala Parkinson sau de o tulburare schizofrenică.
„Aproape întreaga conducere militară a Rusiei pune vina atât pentru începutul nereușit și, în general, pentru cursul operațiunii militare, cât și pentru pierderile uriașe de forță de muncă și de arme, tocmai pe președintele Vladimir Putin”, se mai rată pe grupul de Telegram, lucru care arată că Putin se confruntă cu o criză de autoritate în propriul anturaj, extrem de restrâns.
Fostul șef al armatei britanice: Invazia Rusiei în Ucraina s-a transformat într-un „scenariu de coșmar” pentru Putin
Războiul pe care Rusia îl poartă în prezent cu Ucraina nu decurge așa cum a sperat Vladimir Putin, a declarat fostul șef al armatei britanice recent. Generalul Lord Richard Dannatt a explicat la postul de televiziune Sky News că forțele rusești au fost nevoite să „recalibreze” ceea ce fac, deoarece nu au reușit să obțină o victorie rapidă asupra armatei ucrainene.
„Cred că războiul s-a desfășurat complet diferit de ceea ce și-a imaginat Vladimir Putin. Acesta este probabil cel mai rău scenariu al său, scenariul său de coșmar. Dacă ne întoarcem cu șase luni în urmă, la 24 februarie, ceea ce avea el în minte și ceea ce aștepta presa internațională era o lovitură fulgerătoare din Belarus până la Kiev pentru a-l răsturna pe președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, pentru a schimba regimul de la Kiev, pentru a schimba guvernul Ucrainei și, hei, gata, Ucraina ar fi ajuns sub controlul Rusiei”, a explicat britanicul, vorbind despre problemele liderului de la Kremlin.