Rusia a eliminat limita superioară de vârstă pentru înrolarea în armată
Duma de Stat a Rusiei a adoptat acest proiectul legislativ miercuri după-amiază. Modificările au fost redactate de Andrei Kartapolov, șeful Comisiei pentru Apărare din Duma de Stat, și de Andrei Kravos (primul său adjunct).
În prezent, oficialii ruși consideră că eliminarea limitei superioare de vârstă va atrage specialiști din asistență medicală, ingineria și domeniul comunicațiilor.
În nota explicativă a proiectului legislativ scrie clar că utilizarea armelor de înaltă precizie și a echipamentelor militare necesită specialiști, iar aceștia dobândesc experiența până la vârsta de 40/45 de ani.
Aceste modificările legislative intervin în contextul în care armata rusă înregistrează pierderi importante pe câmpul de luptă din Ucraina, relatează agenția de presă TASS.
Menționăm faptul că, anterior, cetățenii ruși cu vârste cuprinse între 18 ani și 40 de ani și persoanele străine cu vârste cuprinse între 18 ani și 30 de ani se puteau înrola în armata rusă.
Partidul lui Vladimir Putin, inițiatorul acestei legi
Legea, iniţiată de partidul politic al lui Vladimir Putin (Rusia Unită) a fost votată în prima, a doua şi a treia lectură în Duma de Stat, camera inferioară, şi apoi de Senat.
„Trebuie să consolidăm forţele armate şi să ajutăm Ministerul Apărării. Comandantul nostru suprem face totul pentru a asigura că forţele noastre armate înving, şi noi trebuie să ajutăm”, a spus Viaceslav Volodin.
„Adoptarea acestui proiect de lege va permite atragerea în armată a experţilor din domenii căutate”, a declarat la rândul său iniţiatorul proiectului de lege, Andrei Kartapolov, relatează agenția de presă Reuters.
De acum înainte se va putea înrola în armată orice persoană voluntară care nu a atins vârsta de pensionare, stabilită în prezent în Rusia la 61 de ani şi jumătate pentru bărbaţi.
Amintim faptul că, luna trecută, Rusia avea urmărea să își schimbe tactica pentru a-și atinge scopurile militare. Un semnal de alarmă în acest sens a venit de la Ministerului Apărării Naționale din Marea Britanie.
Rusia voia să înroleze forțat civili ucraineni
Luna trecută, serviciile ucrainene de informații susțineau ferm că Rusia avea de gând să recruteze civili ucraineni din regiunile ocupate Herson și Zaporijia pentru a-și întări armata națională.
Ministerul Apărării Naționale din Marea Britanie afirma atunci că Rusia practică tactici precum cele făcute anterior în Crimeea și Donbas.
„Acest lucru ar semăna cu practicile similare de recrutare făcute în trecut în regiunile Donbas și Crimeea, ocupate de ruși”, scrie în raportul citat de CNN.
Rusia încalcă Convenția de la Geneva
Menționăm faptul că articolul 51 al Convenției de la Geneva notează că puterile ocupante nu pot obliga „persoanele protejate”, precum civili din teritoriile ocupate, să fie recrutați în „forțele armate sau auxiliare”.
În același timp, documentul mai prevedea și faptul că presiunea sau propaganda asupra oamenilor pentru a se înrola în armată nu este permisă.
Ministerul Apărării Naționale din Marea Britanie susținea ferm că dacă Rusia ar face acest lucru ar încălca clar articolul din Convenția de la Geneva.
„Înrolarea civililor ucraineni în forțele armate ruse, chiar dacă Rusia susține că este voluntară sau că este vorba despre serviciul militar în conformitate cu legislația rusă, ar constitui o încălcare a articolului 51 din Convenția de la Geneva”, se arată în declarația emisă de Ministerului Apărării Naționale din Marea Britanie.