Cutremur la granița cu România, asta după ce Vladimir Putin a dat deja ordinul încă de zilele trecute. Miercuri, 1 iunie, ministrul Apărării, Vasile Dîncu, a explicat care sunt de fapt planurile Rusiei în zona respectivă din Marea Neagră.
Vasile Dîncu, ministrul Apărării, a vorbit recent despre înarmarea de către Rusia a Insulei Șerpilor, aflată aproape de granița cu România în Marea Neagră.
Anunțul lui Vasile Dîncu privind situația din Insula Șerpilor, aproape de România
Acesta a transmis miercuri seară, la B1 TV, o serie de informații noi privind situația din zonă, unde Rusia a adus mai multe rachete și sisteme de apărare armate.
„Este o situația care are o implicație directă. Este un punct strategic. Nu este o bază de rachete adevărată. Este important însă că acolo există radare prin care se verifică zona aceea a Mării Negre.
Nu este o problemă în care NATO să aibă o strategie de alarmă. Suntem în vigilență.
Această prezență este o situație care ne pune în vigilență. Nu avem o situație de conflict. Rușii nu au de gând să plece. Ideea că militarizează Insula Șerpilor înseamnă că există planuri spre Odessa”, a spus Vasile Dîncu la B1 TV.
Rusia și-a întărit poziția din Insula Șerpilor
Forţele ruse au continuat să-şi întărească poziţiile în Insula Şerpilor, pe care o transformă într-un adevărat cap de pod, unde au fost trimise trei vedete ale Flotei ruse din Marea Neagră, a afirmat marţi şeful administraţiei militare din regiunea Odesa, Serhii Bratciuk, pe contul său de Telegram, citat de agenţia de presă ucraineană Ukrinform.
Totodată se menţine pericolul unor atacuri cu rachete asupra Odesei şi a regiunilor limitrofe, având în vedere că o navă de război rusească echipată cu rachete de croazieră „Kalibr” se află în prezent în Marea Neagră, a indicat responsabilul ucrainean.
Între timp, potrivit lui Bratciuk, Ucraina se înarmează cu rachete care vor ajuta la alungarea forţelor ruse atât din partea de nord-vest a Mării Negre, cât şi din Crimeea anexată şi din regiunile din sud-est ocupate temporar.
Invadatorii ruşi au instalat în Insula Şerpilor mai multe echipamente şi tehnică militară, iar lângă insulă se află deja două nave ale Federaţiei Ruse, semnala zilele trecute agenţia de presă ucraineană.
Potrivit lui Vladislav Nazarov, purtătorul de cuvânt al Comandamentului operaţional Sud al forţelor ucrainene, ruşii ar încerca să organizeze operaţiuni de salvare şi recuperare în apropierea insulei pentru a ridica nava de debarcare Raptor care a fost scufundată recent de armata ucraineană aici, pentru a o tracta în Crimeea şi a o repara.