Comandantul de top al armatei lui Vladimir Putin se pare că a fost rănit în Ucraina, susțin mai multe surse, inclusiv din Rusia. Acesta se deplasase personal în localitatea Izium din estul Ucrainei de unde comanda încercările de înaintare a trupelor ruse.
Informații contradictorii privind rănirea șefului Statului Major General al Forțelor Armate ale Federației Ruse, Valeri Gherasimov. Jurnalistul militar și bloggerul Alexander Schulman susține că Valeri Gerasimov, în vârstă de 66 de ani, ar fi fost rănit la piciorul drept pe teritoriul Ucrainei. Viața acestuia nu ar fi însă în pericol, potrivit Unian.
A fost sau nu rănit comandantul militar de top al lui Putin?
Această informație este întărită de fostul ministru de Interne al Ucrainei, Arsen Avakov. Acesta a declarat pe Facebook , făcând referire la o sursă din interiorul Federației Ruse, că Gerasimov a suferit o rană de șrapnel la tibia dreaptă în Ucraina.
„Șeful Statului Major General al Forțelor Armate ale Federației Ruse, Valeri Gerasimov, a fost rănit pe teritoriul Ucrainei. El a suferit o rană de șrapnel la piciorul inferior drept, fără fractură osoasă”, a scris Avakov.
În plus, Anton Gerașcenko, consilier al ministrului Afacerilor Interne al Ucrainei, a scris astăzi pe Twitter că informațiile despre explozia de ieri din Izium, unde se afla Gerasimov, au fost confirmate. De asemenea, mai mulți reprezentanți ai celor mai înalți ofițeri ai țării agresoare ar fi murit acolo.
Pe de altă parte, pe fondul acestor informații potrivit cărora șeful Statului Major ar fi fost rănit în explozia de la Izium, unele surse relatează că Gerasimov a reușit să se evacueze.
Șeful Statului Major General venise personal pentru a comanda trupele
Generalul de armată Valeri Gherasimov și alți ofițeri se aflau la postul de comandă asupra căruia Forțele Armate ale Ucrainei au dat o lovitură precisă. Informațiile preliminare arată că 20 de ofițeri au fost uciși. Canalul Telegram „Vertical” relatează că șeful Statului Major General al Rusiei, Valeri Gherasimov, încerca să părăsească Izium, unde ruşii suferă pierderi uriașe, iar livrările lor au fost întrerupte.
Valeri Gerasimov, a sosit la Izium, în regiunea Harkov, pentru a comanda personal încercările de înaintare a trupelor ruse. Acest lucru a fost raportat de Defense Express citând surse proprii. Publicația notează că armata rusă încearcă să compenseze deficiențele controlului vertical prin intensificarea bombardamentelor pe o secțiune separată a frontului, ceea ce reprezintă „stilul” operațiunilor militare ale Kremlinului.
Anterior, Forțele Armate ale Ucrainei au ucis peste 10 comandanți ruși de top, inclusiv cel puțin șase generali.