Ședință de foc azi la PNL, unde au fost analizate mai multe măsuri lansate de PSD, printre acestea fiind și subiectul majorării pensiilor. Premierul Nicolae Ciucă a făcut o serie de declarații după ședința liberalilor. Ce a anunțat șeful Executivului?
Premierul Nicolae Ciucă a declarat după ședința conducerii PNL, întrebat dacă PNL susține neimpozitarea pensiilor mai mici de 3.000 de lei și dacă este o variantă agreată, că este o propunere, dar trebuie discutată cu partenerii de coaliție.
Neimpozitarea pensiilor mici, o variantă luată în calcul
„Este o variantă pe care am discutat-o și în ședința de astăzi. Este o variantă … Este o propunere, pentru că, dați-mi voie să continuăm cu aceeași abordare responsabilă, fără să le creăm oamenilor așteptări sau, și mai rău, iluzii vizavi de măsurile pe care le luăm. S-a discutat și în ședința de astăzi această propunere, care a aparținut Partidului Național Liberal încă din vremea când conducea Ministerul Muncii.
Toate aceste chestiuni trebuie discutate cu partenerii noștri din coaliție și ele trebuie validate în coaliție, desigur ținând cont de resursele bugetare la dispoziție, pe baza impactului pe care acestea le vor avea”, a declarat premierul Nicolae Ciucă.
Impact bugetar de aproximativ 1 miliard de lei
În privința impactului bugetar, liberalul a precizat că este vorba de 87 de milioane de lei pe lună, în total puțin peste 1 miliard de lei pe an. Nicolae Ciucă a mai punctat că Guvernul trebuie să se adreseze tuturor categoriilor sociale, dar în special către cele vulnerabile.
„Este vorba de 87 de milioane de lei, ceea ce înseamnă într-un an de zile aproximativ un miliard, ca atare, daţi-ne voie să mergem cu această propunere în interiorul coaliţiei. Avem nevoie să ne adresăm, așa cum am spus, către toate categoriile sociale, îndeosebi către cele vulnerabile și să le susținem ca în această perioadă să nu resimtă efectele acestei crize, pe de o parte.
De cealaltă parte, suntem în continuare în acea linie de discuție și de dezbatere a tuturor măsurilor pentru a păstra stabilitatea macroeconomică și pentru a putea să protejăm locurile de muncă și pentru a face tot ceea ce am făcut până în prezent, pentru că, trebuie să recunoaștem, de șapte luni de zile, ați văzut, toate crizele suprapuse, cu toate efectele care au fost anticipate, au fost discutate, am reușit totuși să păstrăm un echilibru în tot ceea ce am făcut și același lucru trebuie să îl facem și de aici înainte, ţinând cont că se discută și toate analizele duc către o perioadă care poate să genereze efecte noi, care să genereze elemente de provocare noi atât în domeniul economic, cât și în domeniul securitar, este responsabilitatea noastră să analizăm toate aceste aspecte”, a mai spus premierul.