Ministrul Muncii şi Solidarității Sociale, Marius Budăi, a transmis un anunț important pentru bunicii din România. Chiar în Ajunul Crăciunului, acesta i-a liniștit pe oamenii vârstnici că „pensiile se vor plăti la noile valori majorate.”
Vineri, 24 decembrie, Marius Budăi, a transmis anunț important pentru milioane de pensionari. Ministrul Muncii şi Solidarității Sociale a informat că deja s-au tipărit taloanele cu pensiile majorate pentru noul an și a explicat cu cât cresc pensiile.
Cu cât cresc pensiile în 2022
De asemenea, Marius Budai a explicat la Antena 3 sumele înscrise pe taloanele de pensie, dar şi ziua în care oamenii vârstnici își vor primi banii.
„Avem pensia minimă majorată cu 25% de la 800 de lei la 1.000 de lei şi valoarea punctului majorat de la 1.442 la 1.586. Am vrut să se vadă tipărit şi pe acel cupon din luna ianuarie şi sprijinul financiar pe care îl acordăm seniorilor acestei ţări care au pensia mai mică sau egală cu 1.600 de lei.
În 4-5 ianuarie vom începe să facem plați spre Poșta Română care va vira banii oamenilor, astfel încât calendarul să nu fie încălcat. Nu există niciun risc ca aceste plăți să nu se facă în cuantumul majorat.”, a spus acesta.
Marius Budăi, acuzații grave: „USR îi vrea săraci pe cetățenii români”
După explicația sa, acesta a făcut o afirmație șocantă, spunând că USR urmărește să-i distrugă economic pe cetățenii țării.
„Am preferat să fac acest lucru pentru că am auzit de atacul USR la CCR şi am auzi mulţi seniori întrebându-se dacă vor ma primi majorările în ianuarie sau chiar părinții pentru copiii lor la alocație sau persoane cu dizabilități. Eu ştiu că USR îi vrea săraci pe cetățenii români, că altfel nu prindeau 9.4% în PNRR, dar asta e altă discuție. Eu am preferat să-i informez corect pe cetăţeni şi să-i liniștesc în primul rând pentru că părinţii şi bunicii noştri chiar nu merită să fie panicați doar aşa într-una că îşi doresc unii.”, a afirmat Marius Budai la Antena 3.
Mesajul de pe Facebook
„Ne ținem de cuvânt! Acum, în Ajun de Crăciun, vreau să-i asigur pe părinții și bunicii noștri că, în luna ianuarie, pensiile se vor plăti la noile valori majorate.
Se tipăresc taloanele de pensie aferente lunii ianuarie a anului 2022, care conțin mărirea pensiei minime, cu 25%, la 1.000 de lei, mărirea valorii punctului de pensie la 1.586 de lei, dar și acordarea ajutorului financiar pentru seniorii României care au valoarea pensiei mai mică sau egală cu 1.600 de lei, până la concurența sumei de 2.200 de lei! Noi, PSD, vă asigurăm de tot respectul și prețuirea noastră!”, a scris Marius Budăi pe pagina sa oficială de facebook.