În cazul în care ai pierdut voucherul alimentar sau ți-ai uitat PIN-ul cardului, trebuie să urmezi anumiți pași pentru a putea beneficia, în continuare, de ceea ce oferă programul.

Ce trebuie să faci mai exact?

În acest context, Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE) a precizat că în condițiile în care beneficiarul a pierdut tichetul respectiv sau dorește să blocheze temporar cardul social, atunci trebuie să apeleze la serviciul de Asistență Clienți.

„Beneficiarul care a pierdut – sau dorește să blocheze temporar – cardul social pentru produse alimentare și mese calde trebuie să anunțe imediat pe emitentul cardului, apelând serviciul de Asistență Clienți sau utilizând aplicația mobilă a emitentului. Emiterea unui nou card și expedierea la adresa emitentului se vor face, prin grija emitentului, în termen de 60 de zile de la data la care cardul a fost declarat pierdut”, a transmis MIPE.

În acest sens, în funcție de emitentul cardului, puteți apela la:

– Edenred România SRL: partener-ro@edenred.com, Telefon: 021.301.33.11, urmat de tasta 4;

– Sodexo: comerciant.ro@sodexo.com, Telefon: 021.204.46.46;

– Up Romania SRL: afiliati@upromania.ro, Telefon: 021.402.82.23.

Un aspect important de reținut este că sumele disponibile pe cardul blocat nu se vor pierde, putând fi consumate după emiterea unui nou card.

„Blocarea cardului se va face fie din aplicația mobilă a emitentului cardului, fie apelând serviciul de Asistență Clienți al emitentului. Numai apelând serviciul de Asistență Clienți al emitentului va putea fi prevenită utilizarea frauduloasă a acestuia”, mai arată ministerul.

De asemenea, în cazul în care ai uitat codul PIN al cardului respectiv, poți accesa opțiunea „Reamintire PIN” din aplicația mobilă sau beneficiarul poate apela la Serviciul Asistență Clienți, în funcție de emitent.

Cine beneficiază de voucherele pentru alimente

Printre persoanele eligibile pentru voucherele de alimente sunt pensionarii ale căror venituri nete proprii lunare sunt mai mici sau egale cu 1.500 lei, dar și persoanele încadrate în grad de handicap grav, accentuat sau mediu, ale căror venituri nete lunare proprii sunt mai mici sau egale cu 1.500 lei.

De asemenea sunt eligibile și familiile cu cel puțin 2 copii în întreținere, ale căror venituri nete lunare pe membru de familie sunt mai mici sau egale cu 600 lei sau familiile monoparentale ale căror venituri nete lunare pe membru de familie sunt mai mici sau egale cu 600 lei.

Nu în ultimul rând, voucherele pot fi primite și de persoanele fără adăpost, așa cum acestea sunt reglementate potrivit prevederilor legale în vigoare.