Cea mai bună veste pentru Putin! Germania recunoaște: Conturile deschise la Gazprombank pentru plata gazelor rusești NU reprezintă o încălcare a sancțiunilor
Companiile europene din domeniul energiei pot deschide conturi speciale la Gazprombank pentru a plăti gazul rusesc, o cerință cheie a Moscovei, fără a încălca sancțiunile, dacă prin transferul de euro sau dolari în aceste conturi își îndeplinesc obligațiile contractuale, a declarat Ministerul german al Economiei, potrivit Reuters.
Rusia a întrerupt săptămâna aceasta livrările de gaze naturale către Bulgaria și Polonia pentru că nu au plătit în ruble, ceea ce a generat temeri că alte țări ar putea fi următoarele.
Decretul Moscovei spune că Gazprombank ar urma să deschidă conturi speciale de tip „K” pentru plățile de gaz de la cumpărătorii străini. O companie din Uniunea Europeană ar transfera valută într-un astfel de cont, iar apoi o bancă rusă ar converti plata în ruble și ar transfera rublele într-un alt cont „K” aparținând Gazprom.
Țările Uniunii Europene rămân divizate în privința încălcării sancțiunilor în cazul în care se angajează cu cererea de plată în ruble a Rusiei.
Decretul Rusiei spune că obligația cumpărătorului va fi considerată îndeplinită doar atunci când rublele vor ajunge în contul Gazprom.
Comisia Europeană va veni cu lămuriri suplimentare
„Există orientări europene privind modalitățile de plată, care formează cadrul pentru noi și pe care le respectăm”, a declarat vineri un purtător de cuvânt al Ministerului german al Economiei, într-o declarație trimisă prin e-mail.
„Conform acestor orientări, contul K, în care se face plata în euro/dolari, este în conformitate cu sancțiunile dacă companiile declară că au fost îndeplinite contractele cu plata în euro sau dolari.”
O sursă guvernamentală a declarat că este irelevant în ce țară este deschis contul K, atâta timp cât banca în cauză nu se află pe nicio listă de sancțiuni.
Comisia Europeană va oferi țărilor UE îndrumări suplimentare pentru a stabili dacă pot continua să plătească pentru gazul rusesc fără a încălca sancțiunile impuse de blocul comunitar, a declarat vineri un oficial al Comisiei pentru Reuters.