O nouă tragedie în cazul Caracal! Din păcate, a murit subit unul dintre cele mai legate personaje de acest subiect. Este vorba de Claudiu Melencu, tatăl Luizei Melencu, tânăra de 18 ani ucisă de Gheorghe Dincă. Acesta s-a stins din viaţă, marţi seara.
Potrivit primelor informații, Claudiu Melencu suferea de mai multe probleme de sănătate, care s-au agravat odată cu dispariţia fiicei sale, Luiza Melencu, în luna iulie a anului trecut.
Anunțul cutremurător a fost făcut public chiar de 1 Decembrie 2020, Ziua Națională a României. Vestea a fost dată de prietenii acestuia, care i-au anunţat decesul pe reţelele de socializare.
Decesul lui Claudiu Melencu a fost confirmat şi de cealaltă fiică a lui, Ionelia Melencu.
A plecat fără a cunoaște adevărul despre dispariția fiicei sale
„În urma cu puțin timp am aflat de moartea unui om. Un om care a plecat dintre noi fără a cunoaște adevărul despre dispariția fiicei sale: Luiza Melencu cazul Caracal.
In seara aceasta tatăl Luizei a plecat dintre noi și ne rugam pentru sufletul lui sa își găsească odihna printre îngeri.
Sincere condoleanțe si putere soției, fiicei si familiei sa treacă peste aceasta încercare dureroasa!
Dumnezeu sa te odihnească în pace Claudiu Melencu!
Drept recunoștință pagina mea oficiala Noi Suntem Ajutorul va intra în doliu timp de 7 zile drept recunoștință si sincere condoleanțe ca nu a aflat adevărul nici pina in ziua de astazi când și-a pus mâinile pe piept despre iubita lui fiică Luiza. Dumnezeu sa al odihnească„, este anunţul postat pe pagina de Facebook „Noi Suntem Ajutorul”.
Printre comentarii, a apărut și un mesaj al Ionelei Melencu, sora Luizei. Acesta a lăsat câteva cuvinte încărcate de o durere fără margini.
„Tati meu, ai plecat prea repede din lumea asta! De ce tati, de m-ai lasat? De ce Doamne mi-ai luat ce aveam mai scump pe lumea asta, de ce pe tatal meu!”, a scris tânara.