Constantin Enceanu a vorbit mereu frumos despre căsnicia pe care o are cu soția sa Angela. Cei doi s-au cunoscut în primăvara anului 1985, iar câteva luni mai târziu, cântărețul a cerut-o în căsătorie pe aceasta.
La doi ani distanță după nuntă, Constantin Enceanu și Angela au devenit părinți pentru prima oară. Deși cântărețul și-a dorit o familie mai numeroasă, soția sa a refuzat să mai aibă și un al doilea copil.
Pe de altă parte, fiica sa Cătălina i-a dăruit doi nepoți, lucru care l-a făcut pe cântărețul de muzică populară să fie împlinit pe toate planurile.
Constantin Enceanu a vrut să divorțeze de soția sa, Angela
„Mă consider un om împlinit, nu atât pe plan profesional cât mai ales pe plan personal, pentru că am o familie frumoasă care m-a sprijinit de-a lungul carierei şi căreia vreau să-i mulțumesc din suflet. În 2010 am devenit „cel mai mare socru mic”, prin căsătoria fetiţei mele cu alesul inimii ei, Florin Ganea”, declara Constantin Enceanu.
În mariajul celor doi au existat însă și probleme, în condițiile în care Constantin Enceanu și-a dorit întotdeauna o familie numeroasă. Pentru acest lucru, acesta spune că nu își va ierta niciodată soția. A vrut la un moment dat să divorțeze din acest motiv, însă fiica sa Cătălina i-a dăruit doi nepoți, iar acest lucru l-a liniștit.
Angela Enceanu și-a dorit un singur copil
„N-am să o iert toată viața pentru asta. Soția mea nu a vrut să îmi facă al doilea copil. Am vrut să divorțez, ea a vrut doar un singur copil. M-am liniștit când fiica mea, Cătălina, mi-a dăruit doi nepoți. Îmi doream viața de familie cu doi copii, voiam să văd casa plină.”, a povestit Constantin Enceanu într-o emisiune tv.
În aceeași emisiune, cântărețul a vorbit și despre afacerile pe care le are. El susținea la un moment dat că a ajuns să plătească impozite extrem de mari alături de colegul său, regretatul cântăreț Petrică Mîțu Stoian.
„Când aud că zic unii că noi nu am plătit impozite… Păi, tată, eu dorm cu fiscul în pat, nevasta mea e la Fisc. Înțelegi? Eu dorm cu fiscul în pat (…) Păi în 2012, eu și cu Petre (n.r. – Petrică Mâțu Stoian) eram plătitori de TVA pe persoane fizice! Până la urmă, ne-au învățat unii să ne facem un SRL, până atunci noi plăteam ca proștii”, povestea Constantin Enceanu.