Elena Udrea trece prin momente fără precedent. Fostul ministru al Turismului se află încă în Bulgaria, iar avocații acesteia au depus o cerere oficială de amânare, în condițiile în care ei susțin că au și alte procese la care trebuie să fie prezenți.
De asemenea, o altă problemă o reprezintă faptul că în perioada următoare în Bulgaria vor fi mai multe sărbători legale, lucru care va fi împotriva fostului ministru.
În tot acest timp însă, Adrian Alexandrov, iubitul Elenei Udrea, este alături de ea. Cei doi păstrează legătura, iar bărbatul a și vizitat-o de câteva ori în ultimele săptămâni.
Într-un interviu acordat pentru impact.ro, acesta a vorbit despre starea de spirit a acesteia, dar și despre condițiile din Bulgaria. El susține că Elena Udrea nu are de ales și trebuie să reziste, mai ales pentru că acasă o așteaptă o fetiță de doar trei ani și jumătate.
În ce stare se află Elena Udrea?
„E o perioadă mai mult decât delicată, dar Elena nu are de ales. Ea trebuie să reziste, fiindcă pur și simplu nu are altă soluție. Nu poți claca când te așteaptă acasă un copil de trei ani și jumătate. Nici eu nu pot face altceva decât să am grijă de micuță!”, a declarat Adrian Alexandrov, pentru sursa citată.
În ceea ce privește strategia de apărare pregătită de avocații Elenei Udrea, Adrian Alexandrov susține că deja a fost luat în calcul tot ce i-ar putea aduce eliberarea sau obținerea unui arest la domiciliu.
Pe de altă parte, el a precizat că nu cunoaște mai multe amănunte în acest sens, însă speră ca avocații să obțină ceea ce Elena Udrea își dorește.
Când are loc următorul termen de judecată?
Acesta a mai menționat că următorul termen de judecată este la data de 10 mai, iar familia sa va apela la toate căile de atac pentru a putea face dreptate în acest dosar.
„Cred că orice este legal și folositor va fi luat în calcul! Dar amănunte nu cunosc. Da, noi familia, am angajat în Bulgaria un avocat local și trebuia să facem asta fiindcă nu ai cum să cunoști anumite detalii.
Știu însă că termenul următor de judecată este 10 mai și că acesta e deja unul public pentru instanțele bulgărești. Familia mea trebuie să apeleze la toate căile de atac pentru a-și căuta dreptate și pentru a încerca fata noastră să crească alături de ambii părinți”, a adăugat Adrian Alexandrov pentru sursa citată.