Florin Salam, tandru cu soția sa înainte de spectacol
Astăzi, 18 august 2022, Florin Salam se pregătește pentru un nou eveniment. Bărbatul a fost surprins într-o parcare în timp ce își încărca recuzita în mașina personală.
Înainte de a pleca din acea parcare, soția sa a coborât în pijamale pentru a vorbi cu el. În acel moment, Florin Salam i-a sărutat mâna femeii iubite și a mângâiat-o, apoi soția sa i-a întors gestul de tandrețe. Momentul a fost surprins de către jurnaliștii de la MediaFlux.
Florin Salam a început, din nou, să meargă la spectacole. Artistul se simte mult mai bine
Amintim că, într-un interviu acordat pentru Antena Stars, Roxana Dobre a confirmat că partenerul ei de viață se află într-o stare destul de bună. Florin Salam a fost deja externat din spital, după ce starea lui de sănătate s-a agravat din cauza infecției cu noul coronavirus. Acum însă, manelistul se simte foarte bine și deja a început să revină pe scenă.
Drept dovadă, Raluca Drăgoi și Florin Salam au cântat la o nuntă care a fost organizată în apropierea Bucureștiului. Cei doi au făcut și o fotografie împreună, iar manelistul pare că este refăcut complet.
Menționăm că Florin Salam are programate mai multe evenimente, iar unul dintre ele este alături de fiica sa, Betty. Într-o postare pe contul personal de Instagram, aceasta a împărtășit cu fanii săi informația, semn că tatăl său se află într-o stare destul de bună.
Tot Betty Vișănescu, fiica lui, a fost și cea care a negat informațiile conform cărora Florin Salam ar fi încetat din viață. La scurt timp după ce informația a fost făcută publică, bruneta s-a arătat revoltată de zvonurile din spațiul public.
Totodată, ea a precizat că pentru fiecare persoană în parte există momente proaste și stări de sănătate dificile, însă tatăl său trebuie să fie sănătos. De asemenea, Betty Vișănescu făcea apel la urmăritorii săi care țin la Florin Salam să nu mai distribuie astfel de informații eronate și să oprească valul de comentarii cu privire la starea acestuia de sănătate.
„Fiecare om trece prin momente proaste, mai ales tatăl meu care e cel mai muncitor. Cu toții ne mai îmbolnăvim, avem nevoie să fim sănătoși (…) Tata se gândește la copiii lui și trebuie să fie sănătos. Dacă îl iubiți pe tatăl meu încetați cu asemenea postări și mesaje pe Instagram”, a scris Betty Vișănescu pe contul ei de Instagram.