Mircea Badea aruncă bomba. Prezentatorul de la Antena 3 a publicat o imagine alături de fostul președinte al României, Ion Iliescu. Ce a trezit interesul publicului a fost însă descrierea imaginii.
Mai exact, prezentatorul tv a scris în dreptul imaginii că în fotografie el era ”un fel de Zelenski”. Nu este însă prima oară când Mircea Badea aduce în discuție numele fostului președinte.
Într-o ediție a emisiunii sale, la care a fost prezent și Mihai Gâdea, cei doi au vorbit despre o întâmplare la care a fost prezent și Ion Iliescu. Mai exact, se pare că fostul președinte l-a văzut pe Mircea Badea în momentul în care acesta se îmbrăca pe holul sediului televiziunii Antena 3, înainte de a intra în direct. Reacția acestuia a fost una complet neașteptată.
Reacția lui Ion Iliescu în fața lui Mircea Badea
„Când se termină emisiunea, era o pauză de publicitate și Mircea Badea era pe hol cu blugii deschiși, fără nimic pe el, încerca să-și pună o cămașă. Președinții României, pe hol, cu unul dezbrăcat pe jumătate…
Domnul președinte Emil Constantinescu aproape că se uita așa pe pereți. La care Ion Iliescu se uită la el ca și când se aștepta să fie pe hol dezbrăcat, și zice: Dragă, faci gimnastică?”, a povestit Mihai Gâdea, despre evenimentul de atunci.
Referitor la Volodimir Zelenski, având în vedere imaginea postată de Mircea Badea, prezentatorul de la Antena 3 declara în luna martie că nu susține deloc afirmațiile făcute de acesta.
Mircea Badea, despre declarațiile lui Volodimir Zelenski
Mircea Badea a dezbătut atunci afirmația făcută de liderul de la Kiev conform căreia mâinile membrilor NATO se vor umple de sânge dacă nu vor interveni militar în țara lui.
„Eu nu sunt de acord cu asta. Nu sunt de acord nici cu adevărul acestei afirmații. Eu nu cred că mâinile cuiva din NATO se vor umple de sânge, dacă NATO nu intră în război cu Rusia. Și nici nu cred că e bine să se întâmple asta”, a spus Mircea Badea.
Tot atunci, Mircea Badea mai declara că în cazul în care s-ar declanșa un război în România, el ar prefera să meargă la luptă și nicidecum nu ar părăsi țara.