Până și miliardarul Ion Țiriac se resimte atunci când vine vorba de facturile la energie. Asta în mare parte din cauză că are grijă de marea sa iubire, și anume colecția impresionantă de automobile de lux.
Plătește o avere pentru a-și întreține colecția
Fostul tenismen plătește foarte mult pentru a-și întreține colecția uriașă de mașini. Factura la energie îl costă aproape cât un apartament într-o zonă decentă a Bucureștiului. Acesta însă nu se uită la bani atunci când vine vorba de marea sa pasiune. Colecția sa numără 450 de automobile de lux, și se află într-o hală imensă, la parterul unei clădiri luxoase pe care o deține miliardarul.
Pe Ion Țiriac îl costă o avere să întrețină locația. În luna august, magnatul nu a cheltuit nici mai mult, nici mai puțin de 25.000 de euro pentru facturi, în principal din cauza costului majorat la energie!
Omul de afaceri nu regretă însă nimic, deoarece în colecția sa se găsesc automobile extrem de rare și de scumpe, cum ar fi de exemplu un Porsche 911 Targa 4S, model din care există doar 992 de exemplare sau un Ferrari F40, apărut pe piață în 1987.
„Vedeam prin reviste, pe stradă automobile la care doar visam. În cariera mea de jucător – fie de hochei, fie de tenis – nu am prea avut timp. Dar începusem să am bani, ca să-mi permit un obiect, altul și așa mai departe. La un moment dat, când a apărut F40-ul la Ferrari, mie mi-a dat imediat, pentru că mă cunoșteau. Îi cunosc pe toți, mi-au dat un Ferrari – bineînțeles că a trebuit să-l plătesc – care costa 200,000 de dolari, dar se vindea imediat cu un milion”, a povestit Ion Țiriac pentru Pro Arena.
Averea pe care o va moșteni Capitala de la Ion Țiriac: Nu îmi rămân mie, este pentru tinerii care cresc, pentru București
Fostul tenismen a spus că nu a calculat niciodată cât valorează exact colecția sa. Mai mult, a spus că nici nu vrea să știe pentru că nu îi va rămâne lui, ci tinerilor la fel de pasionați ca el și Bucureștiului. Colecția se află chiar vizavi de aeroportul Henri Coandă din Otopeni.
„Nu am făcut calculul, pentru că e irelevant cât valorează. Nu sunt de vânzare, în primul rând. Și nu îmi rămân mie, în al doilea rând. Asta rămâne așa cum este, pentru copiii care vin sau pentru tinerii care cresc, pentru doritori, pentru București.
Încet-încet, vin oamenii de la aeroport direct aici, să vadă colecția. E surprinzător. Pentru că nu am făcut nicio publicitate, nici în oraș, nici internațional. Oamenii au aflat de ea. Iar aici înăuntru schimbăm în fiecare lună 20-30 de mașini. Ies afară unele, intră altele, iar unele suferă reconstituiri, în atelier”, a declarat Ion Țiriac