Emoții uriașe pentru Traian Băsescu. Fostul președinte al României a marcat un moment deosebit în familia sa. El a fost prezent la aniversarea zilei de naștere a nepoatei sale. Este vorba de primul copil al Elenei Băsescu și al lui Bogdan Ionescu, fostul ei soț. Totodată, Sofia Anais este și primul nepot al fostului președinte, care a venit pe lume în urmă cu nouă ani, când acesta se afla în scaunul de șef al statului.

Cea care a împărtășit momentul deosebit trăit de Traian Băsescu a fost chiar EBA. Aceasta a postat pe Instagram mai multe poze care surprind momentele în care atât fostul președinte, cât și fata și nepoata sa sunt bucuroși peste măsură.

„9 ani cu tine, Sofia Anais...”, a fost mesajul distribuit de Elena Băsescu pe Instagram.

Sursa: Instagram

Aniversarea fetiței Elenei Băsescu, motiv de bucurie maximă

Sărbătorirea zilei de naștere a nepoatei lui Băsescu a fost un motiv de fericire și pentru ceilalți frați ai ei. De altfel, cum se poate observa într-o altă poză distribuită pe Instagram, Sofia Anais este înconjurată cu multă dragoste de fratele ei, Traian Jr. dar și surioara mai mică, Anastasia. Trebuie menționat că Elena Băsescu are doi copii din căsnicia cu Bogdan Ionescu, bărbatul de care a divorțat în 2016, după patru ani de mariaj, dar și o fetiță din relația de doi ani cu Cătălin Tomată.

Îmbrăcați lejer, în haine de vară și cu culori extrem de vesele, copiii au pozat pentru albumul de familie, din care Elena Băsescu a ales să pună poze pe Instagram. Bineînțeles, nu a trecut neobservată uriașa inimă construită din baloane, simbol al dragostei care înconjoară membrii familiei Elenei Băsescu.

Traian Băsescu, înconjurat de inimioare și de un mesaj sugestiv: Daddy’s girl

De departe însă, cea mai sugestivă fotografie este cea în care Elena Băsescu îl îmbrățișează pe fostul președinte. De altfel, mesajul care însoțește această poză este unul cât se poate de sugestiv și nu mai lasă loc de niciun comentariu: Daddy’s Girl.

Sofia Anais – un prenume cu semnificație pentru familia Băsescu

Cu siguranță, însă, că sărbătorita – Sofia Anais – a fost extrem de încântată atât de cadourile primite, dar mai ales de tortul realizat special pentru acest eveniment.

De altfel, trebuie amintit că în clipa în care aceasta s-a născut, pentru fostul președinte a fost una dintre cele mai frumoase zile.

Sofia Anais, fetița Elenei Băsescu, s-a născut, pe 1 septembrie 2013, la Spitalul Universitar din Capitală, cu trei săptămâni înainte de termen.

„În data de 1 septembrie la ora 3:30 aceasta a dat naștere, prin operație cezariană, unei fetițe în greutate de 2715 grame și 47 cm. Atât starea mamei cât și a copilului sunt în parametri normali de evoluție”, au precizat reprezentanții spitalului într-un comunicat remis acum nouă ani, imediat după nașterea Sofiei Anais.

Elena Băsescu a fost și ea în culmea fericirii. Într-un mesaj distribuit public atunci, ea a ținut să arate că, la un an de la căsătorie, a primit cel mai frumos cadou posibil: o minune de copil pe nume Sofia Anais.

„Sofia a fost alegerea mea, pentru ca pe 17 septembrie se sărbătorește Sfântă Sofia și trebuia să nasc în jurul acestei date. Dar este și un nume cu o semnificație foarte puternică pentru familia noastră. Sofia a fost bunica tatălui meu, pe care a iubit-o foarte mult. Iar Anais este un nume care i-a placut foarte mult lui Bogdan. Numele de familie al fetiței noastre dragi va fi Ionescu-Băsescu”, a comentat atunci Elena Băsescu.