Informații de ultimă oră despre președintele rus, Vladimir Putin. S-a aflat ce plan are acesta pentru Europa. Preşedintele belarus Aleksandr Lukaşenko, care este și un apropiat al acestuia a vorbit despre următoarea mișcare, dar și despre așteptările referitoare la războiul actual.
Într-un interviu acordat pentru publicația Associated Press, Lukaşenko, susține că nu se aștepta ca ”operațiunea specială” din Ucraina să dureze atât de mult, însă nu știe nici care era planul concret al trupelor ruse.
„Nu sunt suficient de implicat în această chestiune încât să spun dacă se desfăşoară (n.r. războiul) conform planului, aşa cum spun ruşii, sau aşa cum simt eu. Vreau să subliniez încă o dată, simt că această operaţiune a fost prelungită”, a spus Lukaşenko în timpul interviului de aproape 90 de minute la Palatul Independenţei din Minsk.
Belarusul și războiul din Ucraina
Totodată, el a adăugat că face tot posibilul ca să oprească conflictul, amintind că negocierile dintre Rusia și Ucraina au început datorită lui. Pe de altă parte, oficialul din Belarus este de părere că Ucraina este cea care a provocat Rusia, în timp ce Belarusul susține pacea.
„În mod categoric, nu acceptăm niciun război. Am făcut şi facem tot posibilul acum ca să nu existe un război. Sincer, datorită mie au început negocierile dintre Ucraina şi Rusia. Dar de ce Ucraina, pe al cărei teritoriu se desfăşoară un război, unde au loc acţiuni militare, mor oameni – de ce nu este Ucraina interesată de aceste negocieri?”, a argumentat Lukaşenko.
În ceea ce privește următorul pas pe care Vladimir Putin ar urma să îl facă, președintele din Belarus susține că utilizarea armelor nucleare ar fi ”inacceptabilă”.
„Nu numai că folosirea armelor nucleare este inacceptabilă pentru că ar fi chiar lângă noi (n.r. Belarus), nu ne aflăm peste ocean ca Statele Unite. Este, de asemenea, inacceptabil, deoarece ar putea lovi globul terestru care ar zbura de pe orbită cine ştie unde. Dacă Rusia este sau nu capabilă de acest lucru – aceasta este o întrebare pe care trebuie să o adresaţi leadershipul rus”, a mai explicat el.
Ce pregătește Vladimir Putin?
În aceași timp, acesta a mai adăugat că deși nu este la curent cu planurile lui Putin, știe foarte clar că liderul de la Moscova nu își dorește un conflict direct cu NATO.
„Cel mai probabil nu vrea (n.r. Putin) o confruntare globală cu NATO (…) Faceţi tot posibilul să împiedicaţi acest lucru. Altfel, chiar dacă Putin nu vrea, armata va reacţiona”, a subliniat liderul belarus.
Referitor la exerciţiile militare ale Belarusului, care au îngrijorat întreg continentul, el precizează că acestea nu reprezintă o ”ameninţare” la adresa Occidentului, care poate să stea liniștit.
„Nu ameninţăm pe nimeni şi nu vom ameninţa pe nimeni. Mai mult decât atât, nu putem ameninţa – ştim cine ni se opune, aşa că a declanşa un fel de conflict, un fel de război, aici, în Occident nu este absolut deloc în interesul statului belarus. Aşa că Occidentul poate sta linişti”, a conchis Lukaşenko.
Menționăm faptul că Belarusul a avut un rol cheie în invazia Ucrainei. Mai exact, în primă fază Rusia a desfăşurat forţe pe teritoriul belarus sub pretextul unor exerciţii militare şi apoi le-a trimis în Ucraina, la data de 24 februarie.