Un depozit de combustibil din regiune Donețk din estul Ucrainei, controlată de forțele susținute de Rusia, a fost atacat de armata ucraineană și incendiat în timpul nopții, a declarat un oficial local, conform CNN.  Este vorba despre depozitul din districtul Kirovsky.

Alexei Kulemzin, șeful administrației separatiste din Donețk, a declarat că „în urma bombardării districtului Kirovsky de către obuze ucrainene, un rezervor de la depozitul de petrol… a fost avariat”. El a precizat că patru stații electrice au fost avariate.

Autoritățile ucrainene nu au comentat incidentul, dar în ultima perioadă au avut loc mai multe atacuri asupra elementelor de infrastructură din regiunile controlate de ruși.

Ucraina încearcă să evacueze civilii din Mariupol

Ucraina speră să evacueze, vineri, civilii din vasta uzină siderurgică Azovstal din orașul Mariupol, a declarat biroul președintelui ucrainean, conform BBC.

„O operațiune este planificată astăzi pentru a scoate civilii din uzină”, a declarat biroul lui Volodimir Zelenski, citat de agenția de știri Reuters.

Secretarul general al ONU, Antonio Guterres, a discutat despre evacuarea civililor din Mariupol atunci când s-a întâlnit joi cu Zelenski. Guterres a declarat că au loc discuții intense pentru a permite evacuarea uzinei siderurgice Azovstal – ultima parte a orașului care nu se află sub control rus.

Preşedintele Zelesnki s-a arătat optimist după discuţia cu Guterres, spunând că acum crede că asediul complexului metalurgic Azovstal poate lua sfârşit şi se poate ajunge la un rezultat încununat de succes la Mariupol, a transmis agenţia ucraineană Unian, conform dpa.

Marți, președintele rus Vladimir Putin a fost de acord „în principiu” cu implicarea ONU și a Comitetului Internațional pentru Crucea Roșie în evacuarea oamenilor de la uzină. Se crede că sute de bărbați, femei și copii sunt încă adăpostiți în uzină.

Atacuri cu rachete în timpul vizitei lui Antonio Guterres

Amintim că autoritățile din Ucraina au susținut că armata rusă a comis atacuri cu rachete în timpul vizitei secretarului general al Națiunilor Unite. Amintim că Antonio Guterres a participat recent la o întrevedere care a avut loc la Kiev.

Mai precis, două explozii s-au produs joi, 28 aprilie, în capitala Ucrainei. Astfel, autorităţile afirmă că armata rusă a comis atacuri cu rachete în timpul vizitei secretarului general al Naţiunilor Unite, Antonio Guterres. Conform agenţiei Reuters şi posturilor de televiziune BBC News şi CNN, au avut loc cel puţin două explozii, joi seară, la câţiva kilometri de centrul oraşului Kiev.

Exploziile s-au produs la finalul întâlnirii secretarului general ONU, Antonio Guterres, cu preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski.