Vladimir Putin va fi, fără îndoială, extrem de furios! Dmitro Kuleba, șeful diplomației ucrainene, a transmis un mesaj important, joi după-amiază, către Uniunea Europeană, referitor la aderarea Ucrainei în blocul comunitar.
Dmitro Kuleba, șeful diplomației ucrainene, a solicitat oficialilor europeni să rezerve un loc special Ucrainei în Uniunea Europeană, chiar dacă procesul de aderare va fi îndelungat.
„Auzim foarte des că Ucraina aparţine familiei europene şi că la ora actuală este important să fie rezervat acest loc.
Nu vorbim propriu-zis de aderarea Ucrainei la UE cât mai repede posibil, însă este foarte important pentru noi să rezervăm acest loc pentru Ucraina”, a declarat Dmitro Kuleba, joi după-amiază, la un post de televiziune germană ARD, aflat într-o vizită oficială în Germania.
Amintim faptul că, luni, aflat într-o vizită oficială la Berlin, preşedintele francez Emmanuel Macron a precizat că va fi nevoie „de decenii” pentru ca o ţară ca Ucraina să poată adera la UE şi a sugerat ca ea să facă parte dintr-o „comunitate politică europeană”, care să includă și Marea Britanie, retrasă din UE în 2020.
Menționăm faptul că ideea sa a fost susținută de cancelarul german Olaf Scholz.
Relația dintre Germania și Ucraina se îmbunătățește
În acelaşi interviu acordat ARD, Dmitro Kuleba a salutat reacţia actuală a Germaniei față de agresiunile militare ruse din Ucraina.
Acesta a subliniat că, acum, Guvernul de la Berlin şi-a asumat un rol de lider european, în ciuda relațiilor tensionate anteriore dintre Germania și Ucraina.
De asemenea, Dmitro Kuleba a apreciat drept pozitive schimbările survenite, după ce Germania a decis să livreze arme grele Ucrainei şi să sprijine embargoul european asupra livrărilor de petrol rusesc.
Menționăm faptul că vizita oficială a lui Dmitro Kuleba în Germania va include participarea sa la reuniunea miniştrilor de Externe din G7 (Grupul Celor Șapte: Statele Unite ale Amerciii, Canada, Japonia, Regatul Unit al Marii Britanii și al Irlandei de Nord, Germania, Franța și Italia).
Referitor la aderarea Ucrainei la UE, amintim faptul că, într-un mesaj video postat luni seară pe rețelele sociale, Volodimir Zelenski a spus că așteaptă un răspuns pozitiv în iunie, în ceea ce privește dobândirea statutului de candidat UE de către Ucraina.
Ucraina a făcut un pas important în aderarea la UE, susține Zelenski
Totodată, el a declarat că Ucraina a făcut un pas important în drumul către UE, iar deși în general aderarea unei țări durează luni întregi, totul a fost făcut în doar câteva săptămâni.
„Astăzi, am mai făcut un pas, un pas foarte important şi nu doar formal, pe drumul nostru către Uniunea Europeană. Ucraina a transmis cea de-a doua parte a răspunsurilor la un chestionar special care urmează să fie completat de fiecare ţară care aspiră să facă parte din Uniunea Europeană. De obicei durează luni, dar am făcut totul în câteva săptămâni”, a spus Zelenski.
Liderul de la Kiev a mai adăugat că documentul conține mii de pagini și a fost completat în urma discuțiilor purtate atât cu Charles Michel, preşedintele Consiliului European, cât şi cu Ursula von der Leyen, preşedintele Comisiei Europene.
Zelenski susține că le-a mulțumit celor doi oficiali pentru sprijinul acordat, și pentru atenția în fața nevoilor Ucrainei având în vedere războiul care durează de mai bine de două luni de zile.
Totodată, el a mai menționat că Ucraina speră la un răspuns pozitiv astfel încât să dobândească statutul de candidat UE într-un timp cât mai scurt.
„Le-am mulţumit în numele întregului popor ucrainean pentru sprijinul acordat ţării noastre. Pentru atenţia la nevoile noastre şi mai ales acum – în acest timp dificil de război.
Ei ştiu bine că acest război nu este doar pentru libertatea noastră, ci şi pentru libertatea tuturor europenilor. (..) Ne aşteptăm să primim un răspuns pozitiv în iunie cu privire la dobândirea statutului de candidat UE de către ţara noastră”, a spus Volodimir Zelenski în mesajul video.