Ministrul Muncii și Solidarității Sociale, Marius Budăi (PSD), a asigurat că în luna noiembrie actul normativ cu privire la majorarea pensiilor deja va fi publicat în Monitorul Oficial.

„Pentru ca în luna decembrie să putem calcula pensiile aferente lunii ianuarie şi să putem avea şi actul normativ în baza căruia să mărim pensiile şi să tipărim cupoanele va trebui ca undeva la sfârşitul lunii noiembrie sau în decembrie să avem actul normativ publicat în Monitorul Oficial şi cu siguranţă aşa va fi.

Nu va fi nicio majorare în două etape, nu va fi împărţită majorarea. Va fi o majorare într-o singură etapă de la 1 ianuarie”, a declarat ministrul Muncii, Marius Budăi, pentru România TV.

Întrebat dacă există probabilitatea ca în luna ianuarie pensiile să ajungă cu întârziere către pensionari, aşa cum s-a mai întâmplat în anii precedenţi, ministrul Muncii Marius Budăi a afirmat următoarele: „Nu mă feresc de cuvântul întârziere, dar nu este vorba despre o întârziere. După cum bine ştiţi se închide anul bugetar pentru decembrie pe 3 – 4 ianuarie 2023, atunci sunt deschise conturile şi sunt făcute plăţile aferente”.

Pensiile vor ajunge cu întârziere în luna ianuarie 2023

Unii pensionari își vor lua pensiile cu întârziere în luna ianuarie 2023. Marius Budăi a explicat că primele zile ale anului sunt zile nelucrătoare, conform Codului Muncii, iar primele plăţi se vor putea face începând cu 3 ianuarie.

„Vor fi câteva zile la început de an cum a fost în fiecare an, în care cei care încasau pensiile în datele de 2, 3 sau 4 ianuarie vor primi sumele aferente pensiilor în zilele următoare. Este vorba doar despre o procedură bugetară”,  a mai explicat Marius Budăi pentru sursa citată.

Impactul bugetar suportat de majorarea pensiilor va fi de 11 miliarde de lei

Prim-ministrul Nicolae Ciucă a anunțat recent că în şedinţa partidului PNL a fost discutat procentul cu care vor fi majorate pensiile, astfel încât să nu producă un deficit pe bugetul de pensii.

„În acest moment, limita la care ne referim este de aproximativ 11%”, a spus premierul, în condițiile în care în cadrul Ministerul Muncii există un grup de lucru care trebuie să vină cu propunere concretă de procent. Ulterior, Marius Budăi a declarat că impactul bugetar suportat de majorarea pensiilor va fi de 11 miliarde de lei.

Întrebat în privința procentului de 11% propus de premierul Nicolae Ciucă pentru majorarea pensiilor, preşedintele Klaus Iohannis a afirmat că respectiva majorare trebuie să se încadreze în bugetul pentru pensii, atât timp cât există un buget prestabilit.

„Solicitarea mea către Executiv a fost să creştem pensiile şi salariile şi să nu lăsăm oamenii să poarte singuri povara inflaţiei, dar cu cât se realizează această creştere, trebuie să se calculeze la finanţe şi la modul mai general în Guvern”, a răspuns președintele Klaus Iohannis.