Vestea zilei despre Traian Băsescu! S-a luat decizia chiar acum. Este Breaking News

Sursă: Inquam Photos / Adriana Neagoe

Noi detalii ies la iveală cu privire la fostul președinte al României, Traian Băsescu. Acestea au legătură cu mutarea sa din vila din Primăverii. RAAPPS a venit cu o decizie nouă.

Informația zilei despre Traian Băsescu! S-a aflat acum. Este Breaking News

UPDATE: Băsescu trebuie să elibereze vila de protocol până miercuri

Termenul de eliberare a imobilulul – reședință oficială situat în București, Str. Gogol nr. 2, sector 1, transmis Dlui. Traian Basescu prin notificarea nr. 1.145, expiră în 5 zile de la data luării la cunoștință de către acesta, respectiv în data de 01.06.2022.

„În situația în care imobilul nu va fi eliberat și predat, după expirarea termenului sus menționat, Regia Autonomă Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat (R.A.-A.P.P.S.) va formula acțiune în evacuare la instanța competentă, conform dispozitiilor legale. Subliniem faptul că R.A.-A.P.P.S. efectuează toate demersurile prevăzute de lege în vederea obținerii titlului executoriu pentru eliberarea de către fostul Președinte al României, Dl. Traian Băsescu, a reședintei oficiale, asigurându-se totodată că sunt respectate toate dispozițiile legale în materie, precum și drepturile fundamentale și constituționale, respectiv dreptul la viața intima, familială și privată, drepturi garantate de Constituție oricărui cetățean al României”, transmite R.A.-A.P.P.S.

Traian Băsescu poate sta în locuința de protocol din Primăverii, până când apartamentul în care urmează să se mute va fi gata, arată o derogare semnată de conducerea RAAPPS, citată de infoactual.ro.

Anterior, RAAPPS i-a trimis fostului președinte al României o notificare de evacuare, însă a precizat atunci că apartamentul în care urmează să se mute cu soția sa nu este finalizat.

Reamintim că în urmă cu o săptămână, pe 25 mai, Traian Băsescu le explica jurnaliștilor de ce nu a părăsit încă vila din Primăverii.

„Când o să fie locuibil apartamentul pe care l-am cumpărat (se va muta – n.red.). N-am terminat de semnat contractele pentru energie electrică, pentru apă, pentru gaze.

În al doilea rând, am comandat mobilă, o bibliotecă, trebuie să pun şi cărţile undeva. (…) Nu ştiu când va fi gata, eu sper să fie o plecare civilizată.

Chiar dacă oamenii politici din România s-au arătat atât de laşi, au ţinut să facă legi pentru mine, după ce n-am mai avut putere politică la interior. Cât timp s-au înfruntat cu mine, n-au fost în stare de nimic.

După ce n-am mai fost activ în politică, şi-au arătat ‘vitejia’… Bravi bărbaţi ai ţării mele!”, a spus atunci Traian Băsescu.

„Este strâns aproape tot”, a mai răspuns fostul preşedinte, întrebat de jurnalişti dacă şi-a strâns toate lucrurile din vila RA-APPS.

„Am primit ieri (marţi, 24 mai – n.red.) notificarea de la RA-APPS, în care se spune că trebuie să evacuez imobilul şi că un executor judecătoresc se va ocupa de treaba asta. Nu (au dat un termen – n.red.)”, a mai precizat Traian Băsescu.

Traian Băsescu, proces cu SPP pentru anularea deciziei prin care i-a fost retras dispozitivul de protecţie şi pază

Pe de altă parte, tot săptămâna trecută, Traian Băsescu a deschis un al doilea proces împotriva Serviciului de Protecţie şi Pază (SPP), la Curtea de Apel Bucureşti.

Fostul preşedinte cere anularea deciziei prin care i-a fost retras dispozitivul de protecţie şi pază cuvenit foştilor şefi de stat.

În urma deciziei definitive a ÎCCJ privind verdictul de colaborare al fostului preşedinte cu Securitatea, Băsescu a pierdut privilegiile care îi erau acordate conform legii, precum pensia specială, locuinţă de protocol şi consilier, dar şi protecţia SPP.