Guvernul a decis noi măsuri de sprijin pentru cei afectați financiar de criza fără precedent prin care trece economia României, pe fondul epidemiei de coronavirus. Dacă unele măsuri sunt valabile doar pe perioada stării de urgență plus 30 de zile, altele se aplică pe tot parcursul anului.
Guvernul a adoptat noi măsuri pentru a ajuta companiile, în contextul crizei economice cauzate de epidemia de coronavirus.
Astfel, OUG nr. 48/2020, publicată joi în Monitorul Oficial, prevede amânarea termenului anual de depunere a situațiilor financiare, rambursarea TVA-ului cu control ulterior ca regulă generală și reducerea impozitului specific pentru anul 2020.
Plătitorii de impozit specific
În consecință, plătitorii de impozit specific, adică cei din domeniul turismului și din domeniul alimentației publice, vor achita o sumă redusă.
Mai precis, la stabilirea impozitului pe 2020 n-o să se ia în calcul perioada în care afacerile și-au întrerupt activitatea, în timpul stării de urgență.
Pentru a accesa facilitatea, firmele vor avea nevoie însă de certificatul de stare de urgență.
Conform actului normativ, termenul pentru depunerea bilanțurilor pe anul trecut a fost mutat din data de 29 mai 2020 pe data de 31 iulie 2020.
Iar rambursările de TVA se vor face cu control ulterior. Prin derogare de la regulile cunoscute de procedură fiscală, rambursările de TVA se vor face, ca regulă generală, numai cu control ulterior.
Există și unele excepții, cum ar fi firmele cu infracțiuni în cazierul fiscal. Regula se aplică în timpul stării de urgență și încă 30 de zile după.
Suspendarea executărilor silite
Suplimentar, Guvernul a hotărât că, pentru plata cu întârziere a ratelor din graficele de eșalonare, nu se vor calcula și datora dobânzi și penalități.
Practic, se va reface graficul de eșalonare. Regula se aplică în timpul stării de urgență și încă 30 de zile după.
În ceea ce privește executările silite, sunt suspendate trimiterea de somații de plată și licitațiile pentru executarea silită a datornicilor, dar numai în cazul creanțelor bugetare.
Excepție fac creanțele bugetare provenite din infracțiuni. Regula se aplică de asemenea în timpul stării de urgență și încă 30 de zile după.