„Greii“ finanțelor românești au pus umărul la sesiunile de comunicare din cadrul evenimentului ce l-a avut drept invitat de onoare pe „superstarul economiei“, Nouriel Roubini. Una peste alta, veștile transmise de vorbitori completează un puzzle cu aspect primăvăratic al economiei românești.
Deficitul bugetar este în descreștere și în grafic, cu ținta, considerată realistă, de a ajunge sub 3% în 2013. Datoria publică se păstrează la un nivel destul de scăzut și nu amenință să ne creeze probleme. Lichidități există în sistemul bancar, nu este nevoie să apelăm la alte resurse externe. Programul desfășurat până acum în acord cu FMI este considerat un succes. În plus, ca să-l citez pe șeful BCR, Dominic Bruynseels, „este timpul să arătăm ceva recunoaștere acestui guvern care a inițiat câteva reforme clare și a reușit stabilizarea situației“.
Principala problemă este în fapt și cea mai mare oportunitate a țării noastre. Avem enorm de multe proiecte, dar viteza melcului la implementarea acestora. Programele în sistem PPP (parteneriat public-privat) nu au reușit până acum să se constituie într-un bulgăre care să poată fi rostogolit în beneficiul economiei. Agricultura noastră ar avea potențialul să hrănească 80-100 de milioane de guri, dar noi importăm masiv produse agroalimentare. În plus, companiile românești care sunt prezente cu succes pe piețele internaționale pot fi numărate pe degetele de la o mână. Știm unde ne doare, avem medicamente la dispoziție, mai rămâne să urmăm tratamentul.
Cam asta este realitatea la zi a economiei românești transpuse în cheie medicală. Pacientul se simte bine, dar se află în convalescență. Înzdrăvenirea durează, iar această lege naturală nu poate fi contrazisă de nimeni și nimic. Optimismul și răbdarea sunt elementele care încă lipsesc, dar și pentru aspectul psihologic există semnale pozitive din zona investitorilor.
Fără îndoială că drumul ce ni se așterne în față nu este fără obstacole. Vom lupta cu capitalurile speculative, vom suferi consecințele „crizei guvernelor“ (acum nu companiile, ci statele lumii s-au îndatorat prea mult și riscă intrarea în incapacitate de plată, vezi cazul Greciei și iminența unor probleme în Portugalia), vom mai avea de așteptat până când la nivel guvernamental se vor stabili priorități strategice care să fie acceptate de absolut tot spectrul politic și urmate indiferent de alternanța la putere. Și, mai presus de toate problemele, vom avea în continuare de suferit din cauza corupției. Dar aici, ca să închei tot cu un citat din Dominic Bruynseels, „nu este niciodată prea târziu să începi lupta cu corupția și sigur nu vei ajunge să termini treaba asta vreodată“.
Claudiu Șerban, director general Editura Evenimentul și Capital
Vești bune de la bancherii României
30 mai 2011, 19:03
Ultima modificare în 30 mai 2011, 22:03
Reformele susținute de actualul guvern dau semne de reușită. Cam aceasta este concluzia desprinsă în urma Forumului economic de la București, organizat cu susținerea Capital și Evenimentul ziei.
Etichete:
Publicat in categoriile: Editoriale
Ne puteți urmări pe Facebook, Telegram sau pe Google News
Publicat in categoriile: Editoriale
Ne puteți urmări pe Facebook, Telegram sau pe Google News
Pentru comentarii sau drept la replică, ne puteți contacta pe pagina noastră de Facebook
- Autostradă de Kafka sau de Caragiale?
- Puterea de cumpărare, revenire întârziată
- Reducerea CAS, pasul următor pentru reformarea pieței muncii
- Sindicaliști din toate confederațiile, uniți-vă!
- Tot cu biciul, că zăhărel nu ne permitem
- Explicația unui eșec
- Ce-i prea mult strică!
- Despre deștepți și alți oameni
- Ioana Maria Vlas: „În locul meu ar trebui să fie Sorin Ovidiu Vîntu. Dânsul a luat banii, nu eu”
- Pesimismul te îngroapă de viu, însă iată ce poţi face